Cehul din defensiva Astrei, Radek Oprsal este în pericol să rateze startul noului sezon, după ce s-a accidentat la jocul amical cu Unirea Urziceni, de la Brașov. Radek, care a evoluat în partea secundă, a suferit o entorsă a ligamentelor și are un picior în atelă gipsată, revenirea pe gazon fiind programată de abia peste 3 săptămâni, dacă recuperarea decurge normal. Ieri, jucătorul a fost la București, pentru a efectua un examen RMN. În aceste condiții, Oprsal ratează tot turneul din Austria, unde nu va face nici măcar deplasarea, dar este pusă sub semnul întrebării și colaborarea sa viitoare cu prim-divizionara ploieșteană, după un an și jumătate în care a jucat la clubul din „9 Mai”.
Vineri se pleacă la Monichkirchen
După revenirea din turneul de la Brașov, jucătorii Astrei au avut liber, până astăzi, când sunt chemați, din nou, la antrenamet. Astfel, elevii lui Mihai Stoichiță vor efectua o ședință de pregătire la baza proprie, apoi, seara, este programată plecarea, cu avionul, în Austria, unde începe turneul de jocuri amicale. Astriștii vor ajunge la noapte în stațiunea montană Monichkirchen, renumită mai ales pentru pârtiile de schi din zonă, de unde vor reveni în 16 iulie, până atunci fiind stabilită și disputarea a cinci partide amicale.
Astra va fi cazată la hotelul de patru stele „Sporthotel Thier” , loc unde au mai stat și alte echipe, precum Artmedia Bratislava, Ujpest Budapest, SV Mattersburg, fosta echipă a lui Mihai Stoica – actualul secund al Astrei, FC Snagov sau Al Tadamun Kuwait.
Din delegație vor face parte 24-25 de jucători, fiind de așteptat ca pe „ultima sută de metri” să apară ceva surprize.
Amicale cu croați
În Austria, Astra Ploiești plănuiește disputarea a cinci partide amicale, patru dintre adversari fiind „bătuți în cuie”, cum se spune. Astfel, pe 5 iulie, în primul amical din Austria, Astra va da piept cu Inter Zapresic, locul 13 în ultimul sezon al primei ligi din Croația, al doilea adversar fiind din aceeași țară, anume NK Osijek (locul 5), în data de 9 iulie. Apoi, pe 11 iulie este programat meciul cu MFK Kosice (penultima clasată în prima ligă slovacă, anul trecut), pentru ca programul amicalelor să continue cu meciul contra „satelitului neoficial” al campioanei Croației, Dinamo Zagreb, anume gruparea de prim-eșalon, Lokomotiv Zagreb, în 13 iulie. Teoretic, ultimul joc din Austria este cu Pecs, echipă de prim eșalon din Ungaria, dar acest meci ar putea fi înlocuit, ploieștenii având o clauză în contract conform căreia nu se vor deplasa mai mult de 100 de kilometri, de la hotelul unde sunt cazați, pentru a juca aceste amicale.
Lotul Astrei pentru turneul din Austria
Astra a anunțat, oficial, lotul care va pleca în turneul din Austria, care începe vineri. Vor face, 100%, deplasarea următorii jucători: Miron, Popa, Ebede, Mățel, L.Dumitru, Mihalache, Rohat, Crăciun, Sandu, Pătrașcu, M.Florea, Strătilă, Seto, Paulinho, Cl. Tudor, Teekloh, Stan, Bornosuzov, V.Dinu, Vădrariu, C. Matei, Kakalov, Lukacs. Până la ora plecării se vor rezolva și transferurile lui Adrian Mihalcea, Salif Nogo, Daniel Bălașa și Cătălin Costin (FC Panciu), care vor merge și ei în turneu, după semnarea contractelor. În schimb, nigerianul Fatay rămâne acasă din cauza unor probleme legate de viză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER