ProSport a fost prezent la antrenamentul Argentinei! Cum a fost „bombardat” Maradona

Redactor:
Dan Filoti
ProSport a fost prezent la antrenamentul Argentinei! Cum a fost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ce înseamnă un antrenament al Argentinei la un turneu final? Cum
se poate ajunge acolo? Ce se întâmplă și cât de urmărit este?

Jocul Argentinei a fost unul dintre cele mai consistente la
acest turneu final, iar Maradona a dovedit, cel puțin până acum, că
poate fi și un selecționer de top. Înainte de a fi orice, el este
un personaj. Dar să nu anticipăm.

Pe durata Mondialului, Argentina și-a stabilit cartierul general
în Pretoria, iar majoritatea antrenamentelor s-au derulat pe un
teren cu nume predestinat „High Performance Center”, baza
Universității Pretoria. Dar haideți să definim baza așa cum este ea
de fapt în Africa de Sud. Mogoșoaia, Săftica, Pro Rapid, toate
adunate ori doi!

Strada
ocupată de jurnaliști

Fiecare acțiune a echipei lui Maradona este monitorizată atent
de un grup de circa 60-70 de jurnaliști argentinieni. În afara lor,
ziariști din toate colțurile lumii vin să vadă spectacolul unui
antrenament condus de Maradona ori pur și simplu doar să fie în
preajma echipei pe care mulți o văd peste numai câteva zile
campioană mondială. Baza Universității din Pretoria este în capătul
unei străzi cu aspect de cartierul Cotroceni. Liniștea localnicilor
este în mod evident tulburată de toată desfășurarea de forțe, mai
ales a televiziunilor, din toată lumea. Zeci de microbuze și dubițe
care stabilesc conexiuni pentru transmisii live, mașini mici și
sute de jurnaliști sunt strânși la ora anunțată în fața
porții.

Orașul
rugby-ului, cucerit de Maradona și ai lui

Pretoria este cunoscut drept locul unde rugby-ul are cei mai
mulți adepți, însă măcar pentru o lună și mai ales din cauza
Argentinei a devenit și el un oraș fotbalistic. „Este greu cu toată
această forfotă, dar ne-am obișnuit. Oricum e onorant să îl ai
vecin pe Maradona”, glumește un localnic, nevoit să își tragă
mașina mult mai departe, pentru că nu poate intra cu ea în curte
din cauza unei transmisii live. Culmea, la rugămintea unui
operator, poliția călare se așază în spatele italianului care
transmite pentru Sky Sport TV! E un cadru interesant. Mai
interesant este însă faptul că se deschid porțile pentru ultimul
sfert de oră al antrenamentului. Ai de mers cam o sută de metri
până dai de un teren înconjurat cu plasă, peste care este o prelată
ce împiedică orice privire
curioasă. La una din porțile de acces e un alt filtru, iar
acreditările sunt controlate amănunțit. E poliție cât la un meci de
Liga I!

Numai
Maradona se aude

În fine, intrăm. De pe teren se aud glasuri, râsete, lovituri
înfundate în minge. Peste toate, un glas ușor răgușit, dar puternic
și foarte vesel. Maradona e în mijlocul elevilor săi. Le vorbește,
îi învață ce să facă, pe unii îi ceartă. Se joacă o miuță la două
porți mari pe jumătatea terenului. Din când în când, arbitrul Diego
oprește jocul, dictează penalty sau lovituri libere, fluierând
strident și folosindu-se de gesturi ample. E o bilă de energie care
se rostogolește printre jucători. Parcă aici și acum am o revelație
mai puternică de cât de mic este. Fotbaliștii protestează formal și
din prima clipă concluzia e clară: sunt relaxați, concentrați,
preocupați. La aproape zece minute după ce s-au deschis porțile, în
tribună încă mai intră jurnaliști. Sunt cam 500-600!

Blițurile fotoreporterilor se declanșează sacadat. Fiecare
atingere de balon a lui Messi este însoțită de țăcănitul aparatelor
de fotografiat. Nu este ratat niciun gest al lui Maradona, care se
știe urmărit și de aceea face spectacol. Lovește mingea, țipă, se
agită. E singurul care vorbește. Urlă să se facă auzit și urlă
cumva teatral, dar nu să își pună la punct jucătorii. E unul de-al
lor, pentru că ei i se adresează cu Diego. Zeci de transmisii
directe din tribuna presei. Toate televiziunile argentiniene
transmit fiecare mișcare.

Bombardament cu
Jabulani

Fluierul lung marchează finalul antrenamentului. Jucătorii
pleacă spre cabine, dar sunt întorși de Maradona. „Păi ce, s-a
jucat degeaba? Aveam o miză!”. Echipa care a pierdut este pusă la
zid. La zid în sensul că se bagă pe linia porții cu spatele, în
timp ce câștigătorii își așază tacticos baloanele pentru șuturi de
la 16 metri. E clar ce va urma. Un bombardament. Maradona crede în
puterea exemplului și se bagă și el în poartă. Bine țintită, salva
de Jabulani îi mitraliază pe „condamnați”! Tocmai Maradona iese cel
mai șifonat. Pleacă ținându-se de cap: „M-ați omorât, criminalilor!
Masque (n.r. – Masquerqno), tu ai fost?!”. Antrenamentul se termină
în râsetele întregii asistențe.

Cort de
nuntă ca la țară

Se termină antrenamentul, urmează conferința de presă. O
altă coadă imensă pentru accesul în enormul cort (foto dreapta). Nu
au cum să încapă niciodată toți jurnaliștii care au fost în
tribune, chiar dacă vorbim de ceva foarte mare, gen corturi
folosite pe câmpuri de luptă sau, mai plastic, la nunțile de la
țară, unde încape tot satul. Reușesc să mă strecor și mă simt
copleșit. Din start o specificație: nu se vorbește decât în
spaniolă.

Pozo și Pastore, asaltați de întrebări

La conferință apar Diego Pozo, unul dintre portarii din lot, de
la Colon Santa Fe, și Diego Pastore, mijlocașul celor de la
Palermo.

Nu îmi pot masca dezamăgirea. Jurnaliștii prezenți nu schițează
niciun gest și îi supun tirului de întrebări. Paul Zaharia al lor,
ofițerul de presă, alege jurnalistul și trimite voluntarii cu
microfonul. Fără microfon e imposibil să auzi într‑un spațiu așa de
mare. Lângă mine, un cameraman filmează de zor. Că se transmite în
direct conferința de presă nu mă miră, dar de ce filmează cu camera
pe umăr? Mi se lămurește imediat misterul. Din fața lui, un
jurnalist la patru ace cere microfonul. „V-a mers cu Chile, poate
scoateți și Germania, dar cu noi, cu Brazilia, vă înecați sigur!”.
Forfotă în sală! Omul e brazilian. I se ia microfonul.

Bancuri cu nemți și
brazilieni

Pastore și Pozo se uită la el ca la un extraterestru.
„Următoarea întrebare”. În șoaptă, brazilianul își vede de
transmisia lui directă: „Vedeți? Nu au tupeu să răspundă! Îi vom
bate!”, și face cu ochiul. E un fel de „Dezbrăcatu” al lor, mă
gândesc. Pleacă în mijlocul conferinței, stârnind rumoare și
priviri ostile. Război psihologic. Un neamț irită și el asistența
cu întrebări enervante gen: „X a zis că sunteți așa și pe dincolo.
Cum comentați?”. E vorba de Schweinsteiger, care își acuză viitorii
adversari că trișează. „E opinia lui”, îngaimă Pozo. „Vedem pe
teren peste două zile cum va fi”, spune și Pastore.
Experiența unui antrenament al Argentinei la un Mondial e
interesantă cu totul. Te încarcă. Vezi nivelul. Și când mă gândesc
că, odată, am scos colosul ăsta care adună la antrenamente ziariști
câți spectatori România la meciuri amicale, mă apucă nostalgia. Îmi
reprim totuși o întrebare despre acel moment. Cred că s-ar fi uitat
toți din sală mai urât decât la extraterestrul ăla brazilian.
Ascult, tac, învăț și visez ca la următorul Mondial să pun
întrebarea asta înaintea semifinalei. Ha! Și când m-am trezit era
dimineață!

După ce Schweinsteiger a spus că argentinienii nu sunt fair-play în
timpul meciurilor, Maradona i-a răspuns ieri neamțului: „Ce e,
Schweinsteiger, ești nervos? Ai emoții?”

Polițiștii sud-africani stau aliniați în fața camerei de luat
vederi, la rugămintea reporterului care transmite live pentru o
televiziune argentiniană

Miroslav Klose, atacantul Germaniei a dezvăluit ieri că a pierdut
cinci kilograme în greutate înaintea startului Cupei Mondiale. „Mă
simt excelent acum”, a spus Klose

După ce Schweinsteiger a spus că argentinienii nu sunt fair-play în
timpul meciurilor, Maradona i-a răspuns ieri neamțului: „Ce e,
Schweinsteiger, ești nervos? Ai emoții?”

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te omoare!”
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te…
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului:
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului: "Aceasta este…
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45 de kg
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×