Dinamo a fost inexistentă în atac în prima parte a amicalului de ieri, cu „U” Cluj, disputat în cantonamentul din Austria și pierdut cu 0-1. Roș-albii au pus stăpânire pe joc doar după intrările lui Păun și Stănescu, puștiul de 17 ani.
Andone a folosit mai mult rezervele în jocul cu Universitatea Cluj, iar asta s-a văzut din primele minute ale jocului. „Câinii” au combinat cu mare dificultate, și Claudiu Niculescu sau Liviu Ganea pot număra pe degetele de la o mână situațiile de gol avute. Hai, Zicu, du-te! Bravo, Zicule!”, a încercat în zadar Ioan Andone să-l impulsioneze pe mijlocașul pe care și-a pus în cap să-l relanseze. Ianis n-a arătat însă mai nimic, iar clujenii au fost cei care au înscris. În minutul 30, Cristi Balaj a dictat penalty la un duel între Curcă și Machado, iar brazilianul a transformat.
Stănescu, lăudat de Andone
În repriza a doua s-au schimbat majoritatea jucătorilor, iar Dinamo a arătat ceva mai bine cu Păun și Stănescu în atac. Jucătorul promovat de la juniori a fost preferatul lui Andone. „Bun copilul astă. Îi dăm drumul în Liga I”. Și Păun, și Stănescu au ratat câte o ocazie singuri cu Huțan, iar jocul s-a terminat cu victoria clujenilor, spre bucuria lui Boștină, Matache și Florian Walter, cel care a urmărit meciul lângă Borcea. Pe final a intrat și atacantul ceh aflat în probe la Dinamo, Kadlec, dar vârful de 2.01 l-a amuzat doar pe Andone pentru că nu reușea să alerge din cauza kilogramelor în plus.
Cred că Balaj nu a dat penalty pentru noi și le-a dat unul foarte ușor clujenilor pentru că era Borcea în tribună! Ioan Andone – antrenor Dinamo
Show Borcea ‑ Balaj. Cu vuvuzela!
Cristi Borcea a ajuns ieri în Austria și a urmărit meciul cu Universitatea Cluj. „Leonidas” a primit cadou o vuvuzelă de la arbitrul partidei, Cristi Balaj. De altfel, dialogul dintre cei doi a fost savuros. Centralul s-a amuzat de vestimentația acționarului, spunându-i că a căzut șifonierul pe el. Dinamovistul nu s-a lăsat mai prejos și a replicat: ” Ce cauți aici, că am pierdut un campionat din cauza ta!?”
Dinamo: Curcă – Todorovski, Kone, Diabate, Izvoranu – Helder, Mărgăritescu, Rus, Zicu – L. Ganea, Niculescu. Antrenor: Ioan Andone. Au mai intrat: Bălgrădean, Chiacu, Vranjkovic, Păun, Scarlatache, Homei și Jan Kadlec „U” Cluj: Matache – Ungurușan, D. Munteanu, Vidas Alunteris, Delosevic – Helder Castro, Reinaldo, G. Tobă, Boștină, – Acosta, Machado. Antrenor: Cristi Dulca. Au mai intrat: Huțan, Lemnaru, Voican, Teușan, Boșneag și Cenic
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER