Mario Balotelli își poate îndeplini visul de a juca pentru AC Milan! Fan declarat al „rossonerilor”, atacantul aflat sub contract cu rivala Inter este dorit de Berlusconi junior la formația patronată de tatăl său, anunță Corriere dello Sport.
„Balotelli e un mare talent! Un adevărat cal de curse! Aș vrea să-l văd în tricoul Milanului! Trebuie să ne concentrăm asupra unui proiect care să includă jucători tineri”, a spus Berlusconi jr. pentru sursa citată. Agentul jucătorului a răspuns ferm: „Balotelli valorează peste 40 de milioane de euro.”
Cotidianul din peninsulă mai scrie că, pe lângă Balotelli, și Ibrahimovic este o țintă a „Diavolului milanez”: „E la fel de bun ca Ronaldinho”, a spus vice-președintele Milanului, Adriano Galliani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER