Președintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că reprezentanții clubului Interbox au demarat pregătirile pentru organizarea la Montreal a întâlnirii Lucian Bute-Jesse Brinkley, contând pentru titlul mondial, versiunea IBF, dar există încă șanse ca meciul să aibă loc la București.
„Interbox a început pregătirile pentru disputarea meciului Lucian Bute – Jesse Brinkley la Montreal. Era normal ca ei să facă acest lucru pentru că, indiferent ce se întâmplă, acest meci trebuie să aibă loc. Însă dacă noi reușim să ne înțelegem cu autoritățile de la București și să asigurăm bugetul pentru disputarea acestui meci, atunci acesta va putea avea loc în România. Din ce am discutat cu oficialitățile, am semnale și cred că vom reuși să aducem acest meci la București. Dar va trebui să ne înțelegem în 2-3 săptămâni și să dovedim cu acte că putem asigura banii pentru acest meci. Negociem și cu companii private, și cu statul. Chiar și în această perioadă grea, eu am convingerea că acest meci se va disputa în România și cred că până în 15 octombrie situația economică se va îmbunătăți”, a spus Obreja.
Lucian Bute (26 de victorii și nicio înfrângere) și-a apărat pentru a cincea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fața pugilistului columbian Edison „Pantera” Miranda, într-o gală ce a avut loc la 17 aprilie, la Centre Bell din Montreal (Canada).
IBF l-a desemnat pe americanul Jesse Brinkley drept șalanger obligatoriu al lui Bute, românul urmând să-și pună centura în joc la 15 octombrie.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER