Dinamo a reușit în această seară un nou transfer. Oficialii grupării din Ștefan cel Mare au bătut palma cu omologii de la Pandurii Târgu-Jiu pentru trecerea fundașului Alexandre Cardoso în „Groapă”.
Brazilianul va fi împrumutat de formația gorjeană pentru un an, iar „câinii” vor avea prima opțiune de cumpărare. În schimbul fundașului, dinamoviștii l-au cedat, tot sub formă de împrumut la Târgu.Jiu, pe Voijslav Vranjkovic.
„Sunt fericit, e un pas foarte mare pentru mine! Dinamo e o echipă unită, are jucători puternici, iar faptul că au ca obiectiv titlul mă face să fiu încântat și mă motivează”, a declarat Cardoso pentru www.prosport.ro.
Fundașul în vârstă de 25 de ani a venit la Pandurii în anul 2008 de la Estrela Amadora. Jucătorul de 1.90 metri a strâns 63 de prezențe în tricoul gorjenilor, pentru care a marcat de două ori. A mai fost dorit și de Steaua și a fost foarte aproape de a ajunge în această vară la Universitatea Craiova, însă transferul a picat din cauza unor clauze impuse de Mititelu.
Odată cu venirea lui Cardoso sunt șanse foarte mari ca transferul lui Cristi Pulhac la Hercules Alicante să se materializeze.
ProSport a anunțat ieri în EXCLUSIVITATE că brazilianul este aproape de a semna cu Dinamo!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER