În urmă cu trei ani, Victor Mihalachi a dat Republica Moldova pe România.
Cum ai ajuns la canoe? E o tradiție de familie, tatăl meu, Veaceslav, a făcut canoe și mi-am dorit să îi calc pe urme, iar pe 1 septembrie se vor împlini zece ani de când practic acest sport.
De unde ai știut că ți se potrivește? Am mai făcut și dans, și lupte, dar am simțit că la canoe e altceva. În plus, era vară și era frumos să te plimbi pe lac.
Cum ai ales România? Aveam gândul acesta de prin clasa a VII-a. România are tradiție în acest sport și sunt alte posibilități de a face performanță.
Consideri că ai trădat țara unde ai deprins tainele canoei? Nu am trădat pe nimeni. Ca sportiv, ești dator să alegi locul unde simți că ai șanse să realizezi ceva. La baza hotărârii mele au stat condițiile grele din Republica Moldova, condiții care însă m-au călit mai mult din punct de vedere al caracterului.
E greu să tragi pentru altă țară? Sunt sportiv și îmi fac datoria pentru cei care îmi oferă cele mai bune condiții.
Medaliile de la Europene… Un rezultat bun și atât. Deja am lăsat totul în urmă și ne gândim la Mondiale.
Ce îți dorești pe viitor? Aurul olimpic la 1.000 m dublu, pentru că știu că se poate mai mult.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER