Om de bază în echipa lui Stoichiță, bulgarul Jelev nu a mai fost dorit în Ghencea după plecarea tehnicianului. Fundașul nu regretă că a ales să semneze în iarnă pentru formația roș-albastră, dar nu poate să își explice de ce oficialii clubului l-au tratat ca pe o „măsea stricată”.
„Steaua e un club extraordinar, nu am regretat nici un moment că am ajuns acolo. Totuși, e regretabil felul în care s-au comportat conducătorii cu mine. Am fost loial echipei, am jucat aproape toate meciurile, dar nu mi-am primit banii. Îmi voi apăra drepturile în instanță!„, a spus Jelev pentru presa din Israel.
Fundașul s-a reorientat repede și a ales să semneze cu Inter Baku, formație care îi asigură liniștea financiară de care avea nevoie.
„Am ales Inter Baku, pentru că pentru familia mea este mai bine aici. Am avut mai multe oferte, însă e cel mai bine să joc în Azerbaidjan, așa consider în acest moment.„, a concluzionat fundașul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER