Alexandra Dulgheru a câștigat, astăzi, după o confruntare de infarct, partida din sferturile de finală ale turneului de la Budapesta. Piti s-a impus cu scorul de 6-7, 6-2, 7-6 în partida contra Anastasiei Sevastova (Letonia) și are șansa să câștige încă un turneu în acest sezon, după ce s-a impus la Varșovia.
După o zi specială, în care a reușit ieri să bifeze două victorii (simplu și dublu), cea mai bună jucătoare din țară a demonstrat încă o dată că are nervi de oțel și și-a adjudecat o nouă partidă de trei seturi.
Dulgheru, locul 30 WTA și a doua favorită a competiției, a revenit în setul decisiv după ce a fost condusă cu scorul de 4-1, impunându-se apoi în tie-break. Românca va primi 10.200 de dolari și 130 de puncte WTA pentru calificarea în semifinale.
În penultimul act al turneului, ea o va întâlni pe învingătoarea partidei Agnes Szavay (Ungaria), locul 49 WTA și a șaptea favorită, – Alize Cornet (Franța), locul 84 WTA, beneficiara unui wild card.
Piti este calificată în semifinale și în proba de dublu, acolo unde, alături de rusoaica Kleybanova va da piept cu perechea Sorana Cîrstea / Anabel Medina Garrigues (Romănia / Spania).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER