Caracatița Paul a ales: Spania este noua campioană mondială.
„Oracolul” Mondialului „vede” naționala iberică învingătoare în
confruntarea din finală, contra Olandei.
Celebra caracatiță prezicătoare, de la acvariul din Oberhausen,
a fost marea vedetă a CM, având dreptate în toate predicțiile
făcute cu ocazia Cupei Mondiale din Africa de Sud.
„Ritualul” de marți al caracatiței, legat de meciul dintre
Olanda și Spania, a fost transmis în direct pe mai multe canale de
știri și pe site-urile principalelor cotidiene din Spania. Conform
procedeului consacrat, două recipiente transparente, care conțin
mâncare și care au fost „ornate” cu steagurile Olandei și Spaniei,
au fost cufundate în acvariul caracatiței, iar aceasta a ales
câștigătoarea Spania deschizând capacul cutiei și luând mâncarea
din ea.
Germania câștigă
finala mică
Paul a mers pe mana Germaniei în finala mica cu Uruguay.
Caracatița, pe care mulți dintre nemți vor să o vadă gătită în
farfurie, după ce a mers pe mâna Spaniei în semifinale, a ales, de
această dată, naționala lui Low.
Caracatița Paul și-a dovedit imparțialitatea în privința
drapelului Germaniei în faza grupelor, când a prezis că naționala
antrenată de Joachim Low va fi învinsă de Serbia. Caracatița a mai
prezis victoriile Germaniei din meciurile cu Australia și Ghana,
dar și pe cea în fața Angliei, o nouă dovadă de imparțialitate,
având în vedere faptul că provine dintr-un acvariu englez. În
sferturile de finală, Paul a pronosticat victoria Germaniei în fața
Argentinei.
La Campionatul European din 2008, caracatița Paul a reușit doar
80 la sută previziuni exacte. Oracolul cu tentacule a greșit atunci
pronosticul unui singur meci, cel din finală, pe care Germania l-a
pierdut în fața Spaniei, scor 0-1. Aceasta este, dealtfel, singura
consolare a olandezilor, care au încercat, ieri, să lanseze zvonul
că Paul a ales „Portocala Mecanică” (au trucat chiar imagini prin
care caracatița miracol îi alegea pe Sneijder&co).