Spania așteaptă primul titlu mondial din istorie, Ramos mizează pe sprijinul a 47 de milioane de suporteri, iar Iniesta este mândru că joacă în poate cea mai bună echipă a lumii! Fabregas are însă și motive de nemulțumire. Mijlocașul lui Arsenal îl imploră pe Del Bosque să îl lase să joace măcar câteva minute împotriva Olandei. „E dureros să nu nu fiu în prima echipă și să nu joc finala”, se plânge Cesc în The Sun
„Sunt disperat să joc măcar o parte din finală. Ce jucător din lumea asta nu ar fi? Este lucrul la care visăm de când ne-am apucat să dăm în minge. Da, să câștigi campionatele în Anglia, Italia, Spania sau Champions League este minunat, dar să reprezinți țara ta este cea mai mare onoare pentru orice jucător. Nu pot să neg că mă doare că nu sunt în primul 11 al naționalei”, spune mijlocașul lui Arsenal pentru The Sun.
„Sunt norocos că sunt aici. Voi da tot ce am mai bun, dar dacă se va hotărî să încep ca rezervă, nu am ce face! Tot ce pot face e să mă rog să prind câteva minute din acest meci incredibil. Acum doi ani am câștigat Campionatul European și am adus bucurie în întreaga Spanie, dar să câștigi Campionatul Mondial ar fi o bucurie de o mie de ori mai mare„, mai spune jucătorul dorit de Barca.
„Olandezii au inventat fotbalul total, dar noi ne înțelegem cu ochii închiși”
„Olanda nu e ușor de bătut. Știu că ei au inventat fotbalul total din anii 70 și au jucători care fac din fotbal un joc frumos, dar cred că Spania este din ce în ce mai bună și așa va fi și în finală. Arătăm ca o echipă și ne înțelegem cu ochii închiși. Este un sentiment aparte să joci în naționala Spaniei”, a mai spus Fabregas.
Fabregas a fost folosit de Del Bosque în doar trei meciuri, de fiecare dată intrând spre finalul jocurilor: Cu Paraguay, în minutul 56, cu Chile în minutul 55, și cu Honduras în minutul 66. Cu Germania, Elveția și Portugalia nu a jucat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER