Cine se așteaptă la un duel spectaculos în această seară s-ar putea să aibă o surpriză. Chiar dacă Spania și Olanda au etalat în ultimii ani un joc spectaculos, la acest Mondial și-au canalizat energiile aproape exclusiv pe rezultat.
O privire atentă asupra statisticilor arată că Spania nu a primit gol la acest turneu final în prima repriză a meciurilor. Ibericii sunt abia a doua formație din istoria Mondialului care ajung în finală după trei rezultate de 1-0 consecutive, în optimi, sferturi, respectiv semifinale. Singura echipă care a mai reușit o așa performanță a fost Germania, care în 2002 a trecut pe rând de Paraguay, USA și Coreea de Sud pentru a ajunge în finală.
Îți prezentăm mai jos cifrele finalei de azi
1 – diferența cu care Olanda a câștigat precedentele cinci partide de la Mondiale. Nicio echipă în istoria competiției nu a reușit o astfel de serie.
1 – de un gol mai are nevoie David Villa pentru a atinge recordul all time de 44 de goluri la națională, deținut în prezent de Raul.
2 – de două goluri are nevoie Sneijder pentru a-l egala pe Johnny Rep în fruntea clasamentului celui mai bun marcator al Olandei la CM. De asemenea, mijlocașul lui Inter are șansa să devină golgheterul competiției și să reușească o altă performanță unică: să câștige tripla istorică (Ligă, campionat, cupă) și Campionatul Mondial în același an.
3 – trei echipe care au pierdut primul meci la un Mondial (cazul Spaniei) au ajuns, în cele din urmă, în finală. Un semnal de alarmă pentru iberici – toate au pierdut ultimul act – Germania (1982), Argentina (1990) și Italia (1994).
4 – de patru partide Olanda nu a mai pierdut în fața Spaniei. Ultimele dueluri au consemnat trei victorii ale „portocalei mecanice” și un rezultat de egalitate.
5 – atât David Villa, cât și Sneijder au marcat 5 goluri la acest turneu final, fiind lideri în clasamentul golgheterilor, alături de Muller și Forlan. De doar patru ori în istorie „gheata de aur” a CM a plecat acasă și cu titlul mondial.
8 – echipe care au înscris primul gol în finală nu au câștigat trofeul. Cehoslovacia a pățit-p de două ori – în 1934 și 1962, în timp ce Ungaria a avut neșansa să conducă cu două goluri diferență, dar să piardă (se întâmpla în 1954, când formidabila echipă a lui Puskaș era învinsă de Germania).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER