Universitatea Craiova este gata să revină pe terenul pe care s-a consacrat, pe „Ion Oblemenco” din Bănie. În acest sens, patronul Adrian Mititelu a trimis o delegație a clubului la Primăria Craiova pentru a discuta cu primarul și oficialitățile Băniei condițiile revenirii pe fostul Central. Chiar dacă discuțiile s-au amânat, oficialii Universității au dat publicității propunerea pe care au înaintat-o primarului și Consiliului Local Craiova.
Principalele doleanțe ale Universității sunt cuprinse după cum urmează:
Contract pe termen nelimitat, cu o chirie lunară de 1 euro
Suportarea de autoritățile locale a plății utilităților de la stadion
Instalarea a 27.000 de scaune noi, precum și alte îmbunătățiri la stadion(tabela de marcaj, gradenele de acces, toaletelor publice) Curățenia stadionului să fie efectuată de către autorități
Organizarea unui referendum în Craiova pentru construcția unui nou stadion pe locul celui existent, după modelul Cluj Clubul e gata să renunțe la ultimele puncte din aceste propuneri în cazul în care se hotărăște construcția unui nou stadion. De asemenea, Știința va plăti și restanțele la contractul de cesiune.
Universitatea poate evolua pe stadion la meciul cu CFR chiar la Craiova în cazul în care obține o dispensă și să obțină dreptul de joc de la Liga Profesionistă.
Reproducem aici, în totalitate adresa trimisă de clubul din Craiova:
În atenția: Consiliului Local al Municipiului Craiova
Spre știința: D-lui Mărinică Dincă Primarul Municipiului Craiova
Prin prezenta vă expunem doleanțele noastre cu privire la realizarea unui alt tip de colaborare între Fotbal Club Universitatea Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova. Solicitările noastre nu sunt aberante, nu constituie un moft, ci reprezintă dorința unei stări de normalitate în ceea ce privește relația FC Universitatea Craiova – Consiliul Local al Municipiului Craiova. Cererile noastre au în spate sute de mii de simpatizanți ai acestui club și, implicit, un număr mare de cetățeni ai municipiului Craiova, oameni cu drept de vot care, prin dorința lor manifestată evervescent, creează o legitimitate deplină a acestor năzuințe. Suntem interesați să încheiem un protocol cu Consiliul Local al Municipiului Craiova în vederea clarificării și stabilirii relației dintre cele două părți pe termen lung. Dorim din partea Consiliului Local următoarele angajamente asumate printr-un protocol semnat de ambele părți și validat în regim de urgență în Consiliul Local al Municipiului Craiova: 1. Încheierea unui contract de închiriere care să fie valabil începând cu 01 octombrie 2010, pentru folosirea în exclusivitate de către Fotbal Club Universitatea Craiova, în următoarele condiții: a) contract pe termen nelimitat b) chiria lunară de 1 (unu) EURO c) garantarea prin contract ca chiriașul nu mai plătește altă taxă sau impozit d) suportarea de către Consiliul Local a utilităților (apă, canal, curent), precum și paza de noapte. 2. Asumarea de către Consiliul Local a angajamentului de a aduce îmbunătățiri sumare stadionului, în următoarele etape: a) 27.000 de scaune noi, schimbate până cel mai târziu la 30 octombrie 2010 b) repararea și salubrizarea toaletelor publice de la stadion până la 30 septembrie 2010 c) repararea gradenelor de acces până cel mai târziu la 30 noiembrie 2010 d) schimbarea tabelei de marcaj cu una de înaltă performanță până cel mai târziu la 15 martie 2011 .e) schimbarea gardului exterior de la stadion până cel mai târziu la 15 martie 2011
3. Asumarea de către Consiliul Local a obligației ca primăria să asigure o zi pe săptămână personal din cadrul regiilor pe care le administrează pentru întreținerea și curățenia stadionului. 4. Organizarea unui referendum până cel mai târziu la 31 decembrie 2010 în care cetățenii municipiului Craiova să fie consultați cu privire dacă este necesar sau nu ca, pe actualul stadion Ion Oblemenco, sa se construiască unul nou, pe termen mediu de maxim trei ani de la data organizării referendumului, după modelul celui din orașul Cluj Napoca.
În situația în care, în urma referendumului, cetățenii hotărăsc prin vot majoritar să se construiască noul stadion, atunci lucrările prevăzute la punctul 2, literele c) și e) nu mai sunt necesare. în situația în care reprezentanții orașului Craiova sunt de acord cu aceste solicitări de bun-simț, clubul FC Universitatea Craiova renunță la solicitarea de restituire a sumelor investite în stadionul Ion Oblemenco în valoare de 2,5 milioane Euro. De asemenea, în situația în care se votează și se acceptă acest protocol, ne obligăm să achităm imediat așa-zisele restanțe cu privire la contractul de concesiune. Pentru organizarea meciului cu CFR Cluj, primarul poate să elibereze o dispensă și în baza acestei dispense putem obține dreptul de joc. Pentru acest lucru, această dispensă ne trebuie eliberată până la data de 16.07.2010. De asemenea, ședința extraordinară a Consiliului Local trebuie convocată pentru luni, 19.07.2010. Încheiem cu speranța că membrii Consiliului Local și Primarul Municipiului Craiova vor da curs acestei propuneri.
Sursa: ediție.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER