Patronul Universității, Adrian Mititelu, a reacționat la cele afirmate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de consilierul municipal Pavel Badea. „Vă spun la modul cel mai sincer că ieri, când am vorbit cu Badea, mi-a spus textual: Adrian, am făcut tot ce am putut, nu vă vor, asta este, găsesc tot felul de motive” și acum vine și spune asta. Nu îl înțeleg pe Badea. El trebuia să fie foarte clar în ceea ce spune, pentru că una mi-a zis mie și alta spune acum. Ce motiv aveam eu să fac o cacealma? Puteam să spun pur și simplu că nu vreau să revin în oraș”, a declarat Mititelu.
Finanțatorul Științei a făcut referire și la contractul de asociere întocmit de Primărie: „nu știu ce contract de asociere au prezentat ei, noi nu avem așa ceva. Nouă ne-au spus cu totul altceva la telefon. Ne-au spus că nu pot să facă investiții, că poate la anul o să aibă această posibilitate, dar nici atunci nu era sigur. Păi cum puteam eu să organizez meciuri pe „Ion Oblemenco”, la modul cum arată acum? Chiar dacă Viorel Duru (n. r. președintele comisiei de licențiere) îmi dădea voie să joc pe el așa, apăreau după aceea probleme. Eu trebuie să emit bilet pe fiecare scaun în parte, pentru că avem turnicheți. Cum emiteam bilete pe scaunele rupte? Le-am transmis telefonic că dacă nu pot ei să cumpere scaune acum, le cumpărăm noi și la anul să ne dea banii pe ele și au spus că nu pot nici așa”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER