Sorții au fost blânzi cu Poli tocmai când clubul avea nevoie mai mare de un culoar favorabil spre grupele Europa League. Cu toate acestea, Timișoara ar putea renunța la competiție!
Dacă anul trecut bănățenii au jucat în preliminarii cu două dintre cele mai puternice competitoare posibile, acum Europa le-a rezervat un adversar mult mai facil decât au fost Șahtior sau Stuttgart. Timișoara va întâlni în prima manșă dublă câștigătoarea dintre Myllykosken Pallo-47 (Finlanda) și Sant Julia (Andorra). Intrată în competiție grație ocupării unuia din cele trei locuri acordate de UEFA pe criterii de fairplay, MyPa este practic calificată pentru turul trei, după ce a învins în prima partidă Sant Julia cu 3-0.
Numai că situația este confuză în Banat, după ce Administrația Financiară a blocat conturile echipei pentru o datorie de un milion de euro. Conducerea de pe Bega aștepta ieri o rectificare a deciziei, însă aceasta nu a mai venit, iar o complicație a situației va duce la neprezentarea lui Poli pentru partidele din preliminariile UEL! Distanța față de Finlanda pare acum mare, la propriu și la figurat. „Nu știu ce va fi la echipă de acum, ce s-a întâmplat este abuziv și neconstituțional, nu ni s-au respectat drepturile”, acuza ieri patronul Marian Iancu, după care a lansat ipoteza retragerii din competiția continentală: „Cum pot să achit deplasarea, baremurile și cheltuielile de meci dacă avem conturile blocate? Nu știu dacă vom putea să jucăm”. Urmează sechestrul și executarea silită Președintele Consiliului de Administrație de la Poli este decis să conteste hotărârea luată de Fisc, dar, dacă nu va reuși să obțină rapid deblocarea conturilor, echipa se va destrăma! Următorul pas ar fi punerea proprietăților sub sechestru, iar jucătorii ar putea fi valorificați pe piața transferurilor pentru acoperirea datoriei clubului. „După tot ce s-a întâmplat, pot să pună sechestru pe club”, a confirmat Iancu.
Înaintea incidentelor cu Fiscul, Poli spera ca, prin accederea în grupele Europa League, să câștige aproximativ 2,5 milioane de euro și să își acopere parțial deficitul bugetar de aproape 4 milioane de euro.
Nu mă interesează acum Europa! Blocarea conturilor a fost făcută după o normă care nu s-a aplicat niciodată, niciunde în România Marian Iancu, patron Poli Timișoara E bine dacă adversarii sunt mult mai fairplay, dar pe teren nu ai prieteni. Important este să batem noi și să mergem mai departe Gueye Mansour, atacant Poli Timișoara Important este să fim noi bine din toate punctele de vedere și să ne calificăm. Pare un adversar accesibil, dar nu este așa Dan Alexa, căpitan Poli Timișoara Când sunt întrebat despre viitorul fotbalului din Banat, mi se face scârbă și frică Marian Iancu, patron Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER