Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, este bucuros pentru cucerirea unui nou trofeu cu echipa din Gruia. El respinge categoric acuzațiile venite dinspre Urziceni prin intermediul lui Mihai Stoica, care a răbufnit aseară împotriva manierei de arbitraj a lui Marius Avram.
„A fost un meci dominat de noi, mai clar în prima repriză, cu două trei goluri nu s-ar mai fi pus problema prelungirilor. Bine că am reușit să obținem și acest trofeu la Cluj. Nu mă interesează ce a zis Mihai Stoica, rezultatele rămân în eternitate. Declarațiile au fost făcute din gura unui om frustrat, mi-ar fi rușine să vorbesc de cineva care nu am reușit să îl înving pe teren de 4-5 ani. Noi nu practicăm cerșetoria ca alții, am învățat jucătorii să nu fie plângăcioși și să câștige meciul doar pe teren. Ar trebui să se uite în propria ogradă și să vadă sumele investite pe jucători, noi ne vedem de treabă noastră și am investit foarte mult în jucători. E posibil să mai apară unul sau doi jucători în perioadă care urmează. Ysouf Kone se antrenează în continuare cu echipa, este un jucător emblematic pentru noi. Sunt unii jucători care trebuie să accepte postura de spectatori.” a spus Arpad Paszkany la Sport.ro
Finanțatorul din Gruia nu crede că echipele din România pot emite deocamdată pretenții la o calificare în primăvara Ligii Campionilor.
„Sunt diferențe enorme între cluburile din Estul și Vestul Europei. Poți să reușești rezultate pozitive doar dacă adversarul nu se concentrează suficient și te privește de sus. În Europa ne batem să luăm cât mai multe puncte, depinde ce grupă vom avea, norocul e un factor decisiv. Nu am avut nicio ofertă pentru Traore. CFR este un club foarte solid din punctul de vedere financiar. Singurii bani siguri care îi luăm din Liga Campionilor sunt cei 7,4 milioane de euro pentru participarea în grupe. Nu avem datorii de niciun fel, suntem un exemplu pentru celelalte cluburi din Liga I.”, a mai spus Arpad Paszkany.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER