Raúl Gonzáles Blanco ilustrează, cum au făcut-o și alții înaintea lui, o afirmație asupra căreia antrenorii și cronicarii cad îndeobște de acord: forma variază, clasa rămâne aceeași. Raúl a avut perioade când nu i-a mers jocul, dar stilul nu i s-a schimbat. Cariera lui la Real s-a desfășurat sub semnul unui paradox care a uimit confreria planetară a chibiților: Raúl a exemplificat excelența fără să aibă calități ieșite din comun. El nu și-a surclasat contemporanii la niciun criteriu tehnic – detentă, lovitură de cap, șut, dribling, forță fizică. Cu toate acestea, a fost un golgheter de rasă și a emanat o forță de seducție fără egal pe Estadio Bernabeu. Însă publicul nu l-a iubit pe Raúl pentru plasament, inteligență de joc sau număr de goluri. Elementul care a contat hotărâtor a fost dimensiunea emblematică a fotbalistului, felul lui de-a strânge laolaltă aspirații, sentimente și amintiri. Chiar și când a intrat pe teren în ultimul sfert de oră, cum s-a întâmplat în ultimul sezon, Raúl a transformat stadionul în cascadă de aplauze.
Acum simbolul își face bagajele și se pregătește de plecare. Condiția de substitut celebru îl incomodează, tinerețea lui Higuain și box-office-ul lui Ronaldo îl fac să-și dea seama că i-a trecut vremea. Până aici, nimic normal. Raúl are realismul de a-și da seama că raulismul trebuie să iasă de la putere. Vestiarul își va căuta un nou lider – dacă nu cumva l-o fi găsit deja în persoana lui Casillas. Partea ciudată e alta. Raúl nu se retrage, ci se mută. Dacă și-ar fi predat echipamentul și s-ar fi transformat în statuie tutelară, lucrurile ar fi fost simple. Rostul simbolului este să emane prestigiu din loja unde apare, în costum și cu zâmbetul pe buze. Însă Raúl nu acceptă statutul de simbol și asta complică discuția. Viitorul lui nu se află în lojele de pe Bernabeu, ci – posibil (articolul e scris pe 13 iulie) – la Gelsenkirchen. Comparatiștii vor spune că și Dumitrache a jucat la Jiul, dar situațiile nu prea seamănă una cu alta.
Evident, Raúl nu se va duce la Schalke 04 pentru bani, iubire populară sau notorietate. Veltins Arena nu are măreția lui Santiago Bernabeu, „Die Knappen” sună ceva mai puțin melodios decât „Los Merengues”. Și-atunci? Ce rost are să te muți dintr-o splendoare rococo într-un hotel de patru stele? Raúl refuză să-și pună asemenea întrebări. Și, la urma urmei, e dreptul lui să își sprijine opțiunea pe afecte, nu pe subtilități contabile. Sigur, istoria fotbalului livrează destule exemple de jucători care s-au născut și au murit sau vor muri fotbalistic în același loc (Baresi, Maldini, Totti etc.) Numai că, în cazul lui Raúl, lucrurile stau altfel. Situația e stranie și ingrată. Fotbalistul Raúl începe să fie prea bătrân, simbolul cu același nume e încă prea tânăr. Din acest șpagat și din orgoliul specific castilienilor au apărut o revoltă, o rană și o tristețe pe care nici măcar meciul de retragere de pe Bernabeu nu va putea să le ascundă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER