Schimbul dintre Ianis Zicu și Ștefan Grigorie (foto) a intrat în impas din cauză că mijlocașul rapidist nu vrea să meargă la Dinamo.
Chiar dacă are o relație foarte bună cu tehnicianul „câinilor”, Ioan Andone, Grigorie nu vrea să părăsească Giuleștiul, unde mai are contract încă trei sezoane, pentru că se simte bine aici.
„Eu nu știu nimic de niciun schimb, sunt jucătorul Rapidului și mă pregătesc pentru meciul cu FC Vaslui de vineri”, a declarat fotbalistul giuleștean. Însă Dinamo insistă să-l aducă pe Grigorie pentru a-l putea folosi în turul III din Europa League, împotriva croaților de la Hajduk Split.
Ar vrea să-l dea pe Ricardo Fernandes
Grigorie a fost unul dintre cei mai buni jucători din perioada de pregătiri, iar Marius Șumudică nu este prea încântat să-l lase să plece în „Ștefan cel Mare”.
El vrea să propună un alt fotbalist la schimb pentru Zicu. Un posibil înlocuitor pe care vor să-l ofere rapidiștii este fundașul central portughez Ricardo Fernandes (30 de ani), care nu traversează o perioadă prea bună, fiind accidentat la începutul pregătirilor.
8 goluri a înscris Grigorie pentru Rapid în campionat, în 64 de partide
30 de reușite are Grigorie pentru Dinamo în Liga I în 101 meciuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER