Maimuțica Julio: Steaua e Steaua!

Maimuțica Julio: Steaua e Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Succesul caracatiței Paul, una dintre vedetele Cupei Mondiale
din Africa de Sud, a creat o adevărată modă pe tot mapamondul.
ProSport
propune să vă amuzați cu „profețiile” tamarinului Julio, ale cărui
„viziuni”, măcar la fel de clare precum cele ale mamei Omida, au
fost consultate de ziarul nostru.

Înainte de startul noului sezon de Liga I, ProSport a
încercat să afle ce echipă se va încorona regină la anul. Pe post
de clarvăzător a fost aleasă o familie de maimuțe din rasa tamarin
cu creastă albă, cele mai noi cliente de la Grădina Zoologică din
București. „Le avem de o lună și jumătate, se numesc Julio
și Isabela. S-au adaptat repede și sunt foarte apreciate de
vizitatori. Cei de la Animal Planet au montat imediat o cameră
video la ele în cușcă și transmit imagini live pe
internet”
, declară directoarea instituției, Anca
Oprea.

Rapid,
opțiunea 2

Procedura prin care s-a ales viitoarea campioană nu a fost
tocmai simplă. Numele celor șapte pretendente la titlu au fost
trecute pe câte o foaie de hârtie. Ulterior, bilețele au fost
împăturite, iar în interior a fost introdusă câte o cireașă, una
dintre delicatesele preferate de tamarini. Sfioase la început, cele
două micuțe primate, care nu depășesc mărimea unui pisoiaș, au avut
nevoie de câteva minute pentru a se apropia de farfuria pe care se
aflau bilețelele. Julio a fost până la urmă cel mai curios și a
luat un ghemotoc de hârtie, l-a desfăcut și a luat cireașa
dinăuntru. Prima lui alegere: Steaua. La câteva minute, maimuțica a
mai repetat o dată acțiunea, de parcă ar fi interesat-o doar Liga
Campionilor. Biletul extras: Rapid.

Despre
Tamarin

-provine din nord-vestul Columbiei
-lungimea corpului: 20-25 de centimetri
-lungimea cozii: 25-30 de centimetri
-sunt omnivore, se hrănesc cu insecte, fructe, muguri
-pot trăi în captivitate până la 18-20 de ani
-specie de primate pe cale de dispariție

Imagini live cu Julio și Isabela, de la Zoo București,
puteți găsi non‑stop pe site-ul http://digitalzoo.kappa.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×