Real Mallorca a fost exclusă din Europa League din cauza datoriilor, anunță AS.com. Clubul spaniol a primit astăzi o notificare de la UEFA prin care este anunțat că nu a primit licența pentru noul sezon de Europa League. Instituția condusă de Michel Platini a luat această decizie după ce a studiat situația financiară a clubului.
Problemele financiare ale clubului sunt monitorizate de UEFA de mai bine de două luni, însă Mallorca nu a dat semne de redresare, astfel că astăzi forul continental a luat atitudine. Decizia poate fi atacată și se așteaptă ca în următoarele ore oficialii grupării din Primera să depună o contestație. Dacă decizia va rămâne în picioare și după ce va fi atacată, Villarreal ar urma să preia locul echipei excluse.
Conform regulamentului UEFA, locul unei echipe excluse din cupele europene este luat de următoarea clasată. Getafe se află pe locul imedit următor, însă este deja calificată în Europa League, astfel că „Submarinul galben”, care se află pe locul 7, va merge în play-off-ul competiției. Potrivit presei din Spania, datoriile insularilor se ridică la 60 de milioane de euro.
Real Mallorca a reușit să obțină biletele pentru Europa League, după ce a terminat sezonul pe locul cinci în Primera Division. Fosta echipă a lui Eto’o a fost foarte aproape chiar de o calificare în Liga Campionilor, dar Sevilla i-a suflat locul chiar în ultimul moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER