Cel mai bun cuplu de atacanți pe care l-a avut Dinamo în ultimi ani s-ar putea reuni la U Cluj.
Patronul „șepcilor roșii”, Florian Walter, a luat legătura cu Ionel Dănciulescu și încearcă să-l convingă să semneze cu nou-promovata în Liga I, anunță www.sport.ro Fostul atacant al „câinilor” e liber de contract după ce oficialii grupării spaniole Hercules Alicante i-au reziliat unilateral contractul, în baza unei clauze prin care aceștia puteau renunța la serviciile sale în schimbul sumei de 30.000 de euro.
Site-ul sportcartagena.eș notează că jucătorul român a calificat drept „o lovitură de cuțit pe la spate” decizia conducerii grupării din Alicante de a-i rezilia unilateral contractul. „Am avut încredere în acești oameni și de aceea consider această decizie drept o lovitură de cuțit în spate. Dacă nu mă doreau la echipă pentru sezonul următor, în Primera Division, trebuia să fiu anunțat mult mai devreme”, a declarat Dănciulescu, potrivit sursei citate.
Ionel Dănciulescu a marcat 10 goluri în 25 de meciuri pentru Hercules.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER