Vlad Roșca, directorul sportiv al Universității Craiova, susține că oficialii Stelei, în frunte cu fostul selecționer, au persiflat conducătorii Științei, atunci când aceștia au încercat pe cale amiabilă să rezolve litigiul cu fostul lor căpitan.
După ce ProSport a anunțat, ieri, în exclusivitate, că Universitatea Craiova a depus memoriu împotriva lui Dorel Stoica, Vlad Roșca a dezvăluit la Sport.ro lucruri interesante vizavi de relația cu Victor Pițurcă. „Noi am încercat pe cale amiabilă să rezolvăm problema cu Dorel, dar am fost persiflați de steliști. Știți ce mi-a spus Pițurcă? «Nu mă interesează, faceți ce vreți, băgați-l la închisoare»”, și-a început discursul directorul sportiv al Universității Craiova.
„Stoica a fost inconștient”
În continuare, Vlad Roșca a vorbit despre situația în care se va afla fostul căpitan al Științei în următoarele săptămâni. „Dorel a fost inconștient atunci când a semnat cu Steaua. De ce? Păi o să vedeți și voi cum se va mai purta acest club cu el, atunci când noi o să câștigăm procesul. Vă repet, nimeni nu l-a forțat să semneze clauza respectivă, iar el atunci când o să piardă, va trebui să ne plătească aproape 1.000.000 de euro, deoarece Craiova nu-l va ierta. Omul ăsta a câștigat la Craiova 1.000.000 de euro, iar acum s-a purtat cum s-a purtat cu noi. Dacă era conștient, atunci el putea să vină la noi să ne spună că vrea să renunțe la clauza de 999.000 de euro, nu să-l sune pe Pițurcă și să-i spună că vrea la Steaua”, a încheiat Roșca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER