Fundașul stânga al ialomitenilor, Valeriu Bordeanu, a spus că egalul obținut în fața celor de la Zenit, scor 0-0, este un rezultat bun, dar crede că rușii erau de bătut, mai ales dacă Unirea juca în 11.
El crede că fotbalul din Rusia este sub cel din țara noastră și speră ca în retur să obțină calificarea chiar pe terenul lui Zenit.
„Ne mândrim cu acest rezultat, păstrăm șansele pentru calificare, credem din ce în ce mai mult în ele. Îmi pare rău că nu i-am învins deoarece nu i-am simțit așa buni, păcat că am rămas în 10, dacă jucam în 11 aveam o mică șansă să îi batem. Faptul că am jucat în 10 și le-am ținut piept avem un plus în privința moralului, cred că fotbalul rus este sub cel românesc. Kerjakov mi s-a părut cel mai bun de la ei. În retur o să le dăm de lucru fundașilor lui Zenit. Ne vom concentra pe cele trei fronturi, cupă, campionat și Liga Campionilor. Ar fi un dezavantaj pentru noi dacă am ajunge la penaltyuri cu Zenit.”, a spus Bordeanu la Sport.ro
Jucătorul Unirii nu a ocolit nici jocul pe care îl vor dispută sâmbătă în fața Rapidului.
„Meciul cu Rapid va fi mult mai greu decât cel cu Zenit. Rapid este o echipă pe val, sunt în formă, va fi un meci important”, a mai spus Valeriu Bordeanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER