Universitatea este aproape să realizeze cel mai răsunător transfer al verii. Englezii de la Everton trag cu dinții de Silviu Lung jr și sunt gata să dubleze oferta pe care au făcut-o în urmă cu o lună și să-l ia pe portar cu trei milioane de euro!
Cei mai căutați jucători ai Științei în această vară au fost Silviu Lung și Valerică Găman. Dacă pentru Găman cea mai tentantă ofertă a venit de la Steaua, variantă care a ieșit însă din calcul știindu-se politica de transferuri a Științei, tratativele continuă pentru Silviu Lung. Englezii de la Everton au pus în urmă cu o lună pe masa lui Mititelu o ofertă concretă pentru Lung, de un milion și jumătate de euro, refuzată însă de finanțatorul Științei, care ar dori minim trei milioane. „Există posibilitatea ca un jucător al Universității să plece la un club foarte important, bineînțeles de afară! Dacă se va materializa posibilul transfer, atunci Universitatea va achiziționa imediat unul sau poate chiar doi jucători din campionatul intern, fotbaliști care sunt apreciați și care se potrivesc echipei noastre! Oricum, până pe 20-25 august vom ști cu exactitate”, a anunțat Mititelu pe blogul personal. Coman și Moraes, în vizorul Științei
În cazul în care Lung va fi vândut în Premier League, Universitatea va încerca să se întărească din banii obținuți din vânzarea goalkeeperului. Oltenii îi au în vizor pe Dani Coman, care ar trebui să acopere plecarea lui Lung, și pe Moraes, atacantul brazilian al Gloriei Bistrița. 35 de meciuri a jucat Silviu Lung jr până acum pentru Universitatea în Liga I 1 selecție la prima reprezentativă a României are Lung jr
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER