ProSport lansează a doua ediție a campaniei „Marchez pentru tine!” odată cu derby-ul de mâine, dintre Steaua și Universitatea Craiova. Fiecare echipă va juca pentru câte un puști, iar în funcție de rezultat, ProSport îi va recompensa pe cei doi micuți. Ambii vor avea parte de un premiu ce va consta în echipament sportiv de top.
Meciul de mâine, dintre Steaua și Universitatea Craiova, este mai mult decât un derby pentru Ștefan Baiaram. Copilul, fan al Universității, visează să joace, atunci când va fi mare, pentru Știința și să marcheze multe goluri, la fel ca idolul său, Florin Costea.
Fotbaliștii Universității au un motiv în plus să „caute” cu orice preț victoria în Ghencea. Prepeliță și compania pot oferi unui suporter al Științei bucuria de a asista la prima victorie din viața sa în fața roș-albaștrilor. Ștefan Baiaram s-a născut la finalul lui 2002, la câteva luni după ultima victorie a Craiovei în fața Stelei, iar ProSport l-a ales în campania „Marchez pentru tine!” ca talisman pentru olteni.
Nu își cunoaște părinții
Povestea lui Fane, așa cum este știut de toată lumea, este una tristă. Nu și-a cunoscut niciodată părinții, iar de la vârsta de șase luni este crescut de un asistent maternal. Cu toate acestea, e un copil model. Învață bine, dovadă fiind premiul I obținut în clasa I, face meditații la engleză și e foarte respectuos. Marea lui pasiune rămâne însă fotbalul, sport pe care l-a descoperit încă de la 4 ani. La nici 8 ani, joacă pe postul de atacant la o grupă de juniori cu trei ani mai mare decât cea care ar corespunde vârstei lui și este unul dintre golgheterii echipei. Marea lui dorință? Să ajungă la Universitatea și să dea la fel de multe goluri ca idolul său, Florin Costea. „Îmi place de Florin, e atacant ca și mine și dă multe goluri. Îmi place mult fotbalul, aș vrea să joc și eu la Universitatea și să dau goluri, pentru că la asta mă pricep cel mai bine”, completează Ștefan. Cât despre derby-ul de mâine, acesta este convins că favoriții lui nu vor pierde: „Ori se termină egal, ori batem noi”.
„E născut să dea gol”
Antrenorul lui Ștefan, Adrian Mirea, este convins că micuțul poate să ajungă fotbalist. „Nu are nicio problemă să joace cu copii cu trei ani mai mari decât el. Din contră, e golgheter. Dacă l-aș da la o grupă de vârsta lui, nu ar avea cu cine să joace. Fane e născut să dea gol, are simțul porții, are plasament și e foarte ambițios”, spune Mirea. Fane e un copil foarte talentat, are voință. Fotbalul poate fi marea lui șansă în viață Adrian Mirea, antrenor Aș fi vrut să joace și Florin Costea cu Steaua, să le dea gol, dar sper să marcheze Mihai Ștefan Baiaram
Născut în 2002, la câteva luni după ultimul succes al Științei în fața Stelei, Ștefan abia așteaptă să simtă bucuria unui fan oltean de a învinge marea rivală
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER