Mijlocașul echipei VfB Stuttgart, Sami Khedira, a semnat, vineri, un contract pe cinci sezoane cu formația Real Madrid, a anunțat directorul sportiv al clubului german, Fredi Bobic.
„Nu am fi vrut să-l cedăm pe Sami Khedira, dar trebuie să-l înțelegem și pe jucător care vrea să progreseze și să evolueze la un club mai puternic, așa cum este Real Madrid”, a declarat Bobic.
Conform presei germane, suma de transfer este de 13-14 milioane de euro.
Sami Khedira, în vârstă de 23 de ani, care mai avea contract cu Stuttgart șână în vara anului 2011, a fost unul dintre jucătorii remarcați de la Cupa Mondială din Africa de Sud, acolo unde Germania s-a clasat pe locul trei.
„Transferul la Real e un vis devenit realitate pentru mine. Aici știu că, alături de Mourinho, voi câștiga titluri. Tactic, echipele sale sunt perfecte, e un învingător”, a declarat Kedhira pentru Marca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER