Directorul tehnic al echipei Gloria Bistrița, Remus Vlad, a declarat, după remiza cu Astra, scor 1-1, că arbitrul Istvan Kovacs a fost influențat de „căderea artistică” a atacantului Adrian Mihalcea, la faza în urma căreia a acordat penalti pentru ploieșteni.
„Am revăzut reluarea fazei în care s-a acordat 11 metri, părerea mea că se întâmplă sute și sute de astfel de dueluri în careu, mingea era deviată de un coechipier al lui Mihalcea, traiectoria ei îi ocolea pe el și pe Velcovici, dar experiența lui Mihalcea l-a determinat pe arbitru să fluiere. Mihalcea nu avea nicio șansă să ajungă la minge și când a văzut acest lucru și-a dat drumul. În plus, avem câteva deficiențe de a conserva un rezultat favorabil pe final de meci. Nu cred că cineva greșește intenționat, însă arbitrul a fost influențat de căderea artistică a lui Mihalcea”, a spus Vlad.
Remus Vlad s-a plâns de căldura foarte mare de la ora disputării partidei. „Astra venea după o înfrângere acasă și a jucat cu determinare și motivație. Echipa noastră a făcut eforturi formidabile, pe o căldură excesivă și îmi pun întrebarea de ce am mai făcut nocturna dacă suntem programați la astfel de ore”, a afirmat oficialul grupării bistrițene.
Formația Gloria Bistrița a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa Astra Ploiești, într-un meci din etapa a II-a a Ligii I. Golul echipei Gloria a fost înscris de Predescu, în minutul 78. Pentru Astra a marcat Rohat, în minutul 87, din penalti.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER