Mașina era răsturnată cu roțile în sus, iar el zăcea într-o stare de semiinconștiență. Capul îl durea îngrozitor, nu putea să deschidă gura, doar ochii și-i mai mișca, și așa a reușit să vadă împrăștiate prin toată mașina invitațiile la nuntă cu care plecase spre Vatra Dornei, să le ducă prietenilor. Invitațiile la nunta lui. Apoi a leșinat din nou.
Toni Sedecaru este imaginea perfectă a fotbalistului talentat, care nu doar că și-a cam bătut singur joc de viața și de cariera sa, dar căruia și soarta i-a mai dat câte un brânci atunci când credea că a ieșit, în sfârșit, la mal. A ajuns la Steaua, de la Jiul, la 23 de ani, imediat după Revoluție. Titular de la primul meci, lăudat de toată lumea. Era prea mult pentru un puști plecat la doar 19 ani de acasă, de la Vatra Dornei, și căruia gloria efemeră i-a luat mințile. Spune acum că n-a băut mai mult ca alții, dar foștii coechipieri de la echipele pe unde a jucat sunt fermi când afirmă că le avea cu alcoolul. De aici derivau altele: scandaluri, certuri, poate și bătăi. Anturajul a jucat și el un rol important. Mai ales că Toni era genul de băiat „de viață”, căruia îi plăceau șprițul și distracția. Victima ideală pentru categoria numită „prieteni de fotbaliști”.
„Mă gândesc în fiecare noapte ce-o să fac dacă mă dau afară”
Acum are 43 de ani și este antrenor principal la Jiul Petroșani. În plus, mai pregătește și o grupă de copii. Nu e rău, dar asta doar în ceea ce privește cariera. În schimb, viața l-a trântit îngrozitor. Soția, cu care are o fată de 17 ani, a divorțat, sătulă – se spune – de scandalurile și de neînțelegerile din familie. După divorț, casa din Petroșani, în care el spune că a băgat mulți din banii câștigați în fotbal, i-a rămas ei. Mai mult, casa părintească, de la Vatra Dornei, era naționalizată, iar după moartea mamei lui Toni, fostul proprietar a revendicat-o și a redobândit-o. Așa că de șapte ani locuiește într-o cameră de la cantonamentul stadionului Jiul, unde stă cu acordul lui Alin Simota, patronul formației locale, care îi plătește și salariul de antrenor. Câteva sute de lei pe lună, chiar dacă el, demn, spune că suma e mai mare și că nu duce lipsa banilor. „Nu știu ce o să fac dacă într-o zi mi se va spune să eliberez camera. Unde o să mă duc? De șapte ani, în fiecare noapte, mă gândesc la asta. O să văd atunci, ceva trebuie să se întâmple cu mine”, încearcă să se încurajeze singur. Totuși, Sedecaru pare cumva împăcat cu soarta: „Numai eu sunt de vină pentru tot ce s-a întâmplat, pentru tot ce am pierdut în viață, nu pot acuza pe nimeni”.
Visul s-a încheiat aproape de Piatra-Neamț
La 17 ani, Toni era una dintre speranțele de viitor ale României. Era selecționat la naționala de juniori, antrenată de Gheorghe Ola și Gheorghe Ene. Ei l-au recomandat la Jiul. A venit la „mineri” la nici 19 ani și a plecat la o lună după Revoluție, în ianuarie 1990. „Cum să refuzi un transfer la Steaua?”, continuă el povestea. „La început am jucat mijlocaș dreapta, dar cu sarcini defensive. Trebuia să acopăr urcările în atac ale lui Dan Petrescu. Jucam în linie cu Ilie Stan, Ilie Dumitrescu și Daniel Minea. În apărare erau Dan Petrescu, Bumbescu, Iovan și Ungureanu. După un an a plecat Iovan și am trecut libero, cu Bumbescu la marcaj. Am apucat să joc un singur meci pe acest post, tocmai cu Dinamo, 1-0 pe Ghencea, în mai ’91”.
După care a venit accidentul. Tocmai când era în plină ascensiune. „Am plecat la Vatra Dornei să duc invitațiile la nuntă, urma să mă căsătoresc… Eram cu Udilă, fiul cunoscutului acordeonist, iar mașina, un Opel Ascona, am luat-o împrumut de la fratele Nadiei Comăneci, el avea mai multe, voia să-și deschidă firmă de taximetrie. Ne-a atenționat să nu mergem cu viteză, că e o problemă cu roțile din spate. N-am ascultat, iar aproape de Piatra-Neamț, Udilă, care era la volan, a intrat cu viteză într-o baltă de pe șosea. S-a făcut acvaplanare, ne-am dat peste cap, am stat o lună și jumătate în spital la Iași, cu fractură de mandibulă. După accident, Steaua n-a mai avut încredere în mine, nea Ion Alexandrescu (n.r. – fostul președinte al roș-albaștrilor) mi-a spus că trebuie să-mi caut echipă. Acolo s-a frânt cariera mea…”.
Eu l-am avut la Jiul în sezonul 1996-1997, când am promovat în prima ligă. Juca fundaș dreapta, bun. De altfel, el a fost singurul fotbalist din tot lotul pe care l-am oprit când am preluat echipa! Liță Dumitru, fost antrenor Jiul Cum să nu-l țin minte pe Sedecaru? Fotbalist bun, a intrat din prima în echipă. Îmi pare rău pentru el, dar, din păcate, așa se întâmplă când o iei pe căi greșite Adrian Bumbescu, fost coechipier Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER