Dinamo e gata pentru un sezon mare în Europa. Cel puțin asta își dorește și Andone, chiar dacă Fălcosul își propune pentru primul sezon în Ștefan cel Mare reconstrucția echipei și readucerea fanilor la stadion. Florin Prunea nu crede în amenințările venite dinspre Split și spune că nu este timp pentru emoții
„Nu avem timp de emoții, avem foarte mult de lucru. Conducerea a hotărât că suporterii noștri să însoțească echipa în Croația și trebuie să le asigurăm toate condițiile pentru a ajunge la partidă. Am avut și am în continuare întâlniri cu membrii galeriei noastre, în care punem la punct toate detaliile ca să nu existe probleme. Vorbim aici de peste 200 de suporteri. Este un meci care se dispută sub egida UEFA și va fi o organizare de excepție, cum a fost și la București, așa că amenințările care vin dinspre Split nu-și au rostul„, a declarat Florin Prunea pentru Sport Total FM.
„Pulhac este un jucător emblematic, merită să facă pasul spre un campionat mai tare”
„Cristi Pulhac este jucătorul lui Dinamo în momentul actual, nu putem vorbi de o despărțire decât în momentul în care se vor semna hârtiile. El este în programul echipei pentru meciul cu Hajduk Split și vom discuta de o despărțire când nu va mai face parte din lotul lui Dinamo. El este un jucător emblematic, și-a făcut datoria pentru acest club, poate au fost și meciuri mai slabe, dar fizic a dat mereu 100% și cred că ar merita să facă pasul spre un campionat puternic„, a mai declarat Prunea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER