Fanii și jucătorii l-au convins pe Mititelu să readucă Universitatea pe „Oblemenco”

Fanii și jucătorii l-au convins pe Mititelu să readucă Universitatea pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răsturnare spectaculoasă de situație în Bănie. Deși
Universitatea părea mai departe ca oricând de întoarcerea pe „Ion
Oblemenco”, ieri, în doar câteva ore, Mititelu și primăria au bătut
palma pentru revenirea Științei la Craiova.

Lucrurile revin la normal în Bănie. După o jumătate de an,
Universitatea se întoarce la Craiova, meciul cu Poli Timișoara
urmând a se disputa pe „Ion Oblemenco”. Zilele de după partida cu
Steaua au fost decisive pentru Adrian Mititelu în luarea deciziei.
Patronul Științei a fost asaltat de suporteri cu mesaje de
încurajare și cu rugăminți să readucă echipa, iar apropiații săi și
jucătorii au „marșat” și ei pe ideea fanilor. „Craiova are echipă,
dar prea e furată. Dacă revenim pe «Oblemenco» vom fi și mai
puternici. Echipa va avea numai de câștigat”, au fost declarațiile
jucătorilor către patron. „Asediat” cu rugăminți, Mititelu a cedat
în cele din urmă în războiul său cu primăria. Ieri, oficialii
clubului și viceprimarul Mărinică Dincă s-au înțeles asupra unui
contract de asociere între cele două părți, identic cu cel propus
de primărie și în urmă cu trei săptămâni, refuzat atunci. Totuși,
actele nu s-au semnat.

„Putem
juca 30 de ani în Bănie”

Adrian Mititelu a explicat aseară cum s-a petrecut întoarcerea
echipei în Bănie din punct de vedere juridic. „Deocamdată nu semnăm
niciun act. Eu am studiat foarte bine situația cu mai mulți avocați
și chiar și în actualele condiții putem organiza meciuri. Chiar
dacă contractul inițial a expirat, între noi și Primărie există un
protocol, în care se prevedea prelungirea contractului pe încă 30
de ani. Noi fiind în litigiu, suntem deținătorii imobilului până la
soluționarea litigiului. Și cum litigiul poate dura un an sau doi,
putem să beneficiem de calitatea de organizatori în această
perioadă”, a spus Mititelu.


Azi se
apucă de reamenajare

Pentru a termina în timp util reamenajarea stadionului până la
partida cu Poli Timișoara, edilii orașului au decis să înceapă
lucrările de cosmetizare a arenei chiar de miercuri. „Data trecută
am făcut igienizarea în 14 zile. Se poate face un efort să se
termine, poate, și într-o săptămână. O să aducem mai mulți oameni
și rezolvăm cumva”, a spus vice-primarul Dincă la TVS
Craiova.

Liga vine
mâine în inspecție

Pentru a putea găzdui din nou partide în Liga I, stadionul „Ion
Oblemenco” va trebui reomologat de o comisie a Ligii Profesioniste
de Fotbal, care va ajunge mâine în Bănie. „Eu sau colegul meu,
Mircea Călin, vom veni la Craiova, pentru că stadionul trebuie
reomologat. Trebuie să vedem la fața locului cum arată, dar am
văzut un reportaj și arăta destul de rău”, a declarat directorul de
imagine al LPF, Sorin Satmari.

Au mai fost în exil la Caracal,
București și Tg. Jiu

De când Mititelu a preluat Universitatea, echipa a mai disputat
meciuri considerate pe teren propriu și la Tg. Jiu, Caracal sau
București. De fiecare dată, oltenii au fost obligați să joace pe
alte stadioane, arena „Ion Oblemenco” fiind suspendată pentru
diferite incidente provocate de fani. La Tg. Jiu, Universitatea a
obținut promovarea în Liga I, după ce a învins-o pe FC Sibiu. În
Liga I, oltenii au jucat la Caracal cu Pandurii și Ceahlăul Piatra
Neamț, în timp ce fostul stadion Național din Capitală a fost gazda
Științei pentru jocurile cu Rapid și Gloria Bistrița. Și stadionul
Extensiv din Craiova a fost casă pentru Știința o perioadă, până
când gazonul de pe „Ion Oblemenco” a fost schimbat.

„Sper ca pe Oblemenco să se creeze o simbioză între echipă
și fani, iar Craiova să fie greu de învins”

Aurel Țicleanu, antrenor Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×