Luigi Del Neri a preluat-o pe Juventus în această vară și a schimbat echipa din temelii. Nu mai puțin de 5 jucători noi vor apărea în primul „11” al bianconerilor: Storari, Motta, Bonucci, Lanzafame și Pepe. Noul tehnician al „Bătrânei Doamne” va miza pe un sistem 4-4-1-1, cu Amauri vârf împins și Diego în spatele său.
Odată cu sosirea celor 5 noi fotbaliști, Juventus s-a despărțit oficial de Cannavaro (Al Ahli), Caceres (Barcelona) și Immobile (Siena), însă presa din Italia anunță că lista ar putea fi mult mai lungă. Astfel, nu mai puțin de 11 jucători ar mai putea părăsi formația torineză în această vară, adică o întreagă echipă:
1. Alex Manninger: După sosirea lui Marco Storari, șansele ca goalkeeperul austriac să mai apere poarta lui Juve sunt foarte mici. În ciuda absenței lui Buffon, Del Neri a decis ca titular să fie portarul cu care a mai lucrat și la Sampdoria. Manninger știe că după revenirea lui Buffon va deveni cel de-al treilea portar, astfel că își dorește să plece.
2. Hasan Salihamidzic: Este încă accidentat, problema de la tendon ținându-l departe de gazon în ultima vreme. Jucătorul știe că nu se află printre favoriții lui Del Neri și agenții îi caută deja un nou angajament. Până acum a avut o ofertă din Grecia, de la PAOK Salonic, dar a refuzat-o.
3. Grygera: Înainte de a mai aduce vreun jucător, Juve trebuie să și vândă. Stoperul nu are șanse să prindă prima echipă și Juve dorește să-l folosească ca monedă de schimb în vederea achiziționării unuia dintre Khalid Boulahrouz, de la Stuttgart și Kadlec de la Leverkusen.
4. Zebina: Francezul e unul dintre jucătorii cărora Juventus le-a propus o micșorare a salariului, dar decât să o accepte, Zebina preferă să îi spună „adio” lui Juve. Are oferte de la AEK Atena și PSG.
5. Grosso: Eroul Italiei la CM din Germania (2006) traversează o criză acută de formă, motiv pentru care a ratat turneul final din Africa de Sud. De Ceglie i-a luat fața pe postul de fundaș stânga la Juve, iar Grosso se gândește să dea curs ofertei venite de la Atletico Madrid.
6. Felipe Melo: Adus cu surle și trâmbițe de la Fiorentina în vara trecută, brazilianul a dezamăgit în tricoul lui Juve. Torniezii se gândesc să renunțe la mijlocaș, dar cel puțin la prețul la care l-au cumpărat: 25 de milioane de euro. Arsenal s-a interesat de Melo, însă „tunarii” nu au fost de acord cu prețul cerut de italieni. Sunt totuși șanse ca brazilianul să primească o șansă din partea lui Del Neri.
7. Poulsen: E unul dintre jucătorii de care Juve se poate dispensa cel mai ușor. 10 cluburi s-au interesat de serviciile sale, Liverpool fiind în pole-position pentru achiziționarea danezului. „Cormoranii” oferă 7 milioane pentru mijlocașul care a mai lucrat cu Hodgson la Copenhaga.
8. Tiago: Portughezul pare că e la final de drum cu Juventus. Atletico Madrid și-l dorește insistent și vrea ca împrumutul său să se tranforme într-un transfer definitiv. Ambele cluburi par a se fi înțeles asupra sumei de 5.5 milioane de euro.
9. Camoranesi: Olympiacos, Hercules și O.M. l-au ofertat pe mijlocașul italo-argentinian, care, odată cu sosirea lui Pepe, a pierdut primul „11” la Juve. Milan stă și ea la pândă, vârsta lui Camoranesi nefiind un impediment pentru rossoneri, care ne-au obișnuit cu jucători trecuți de prima tinerețe. Bianconerii îl vor la schimb pe Huntelaar, iar cele două tabere urmează să negocieze tranzacția.
10. Giovinco: Sunt ultimele zile ale lui Giovinco la Juventus. Parma este foarte aproape de a-l înregimenta, câștigând duelul cu Bari pentru semnătura miljocașului ofensiv. Suma de transfer: 3.5 milioane de euro.
11. Paolucci: Cagliari, Brescia, Bologna și Chievo și-au manifestat interesul pentru atacantul deținut în coproprietate de Juve și Siena. În ciuda unui sezon slab, mai multe cluburi au făcut oferte concrete pe adresa lui Paoucci.
Iată cum va arăta Juventus în sezonul următor:
Sursa: goal.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER