Unirea a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, dar cei de la Târgu Mureș nu cred că ialomițenii vor fi demoralizați. Falub spune că și un punct ar fi excelent în fața Unirii, care este neînvinsă de 20 de meciuri în România!
„Trebuie să fii foarte bine motivat, băieții să fie foarte bine motivați, pentru că întâlnim un adversar puternic și foarte periculos. Cred că Urziceniul este, poate, cea mai bine organizată din România, dovedește și faptul că ultimele 20 de meciuri din campionat nu le-au pierdut și este o performanță extraordinară”, a spus Falub la conferința de presă „Ne gândim că putem obține un rezultat bun dacă suntem bine organizați, bine motivați, și încercăm să jucăm de la egal la egal cu ei. Va fi un meci greu, dar în fotbal nimic nu este imposibil, suntem încrezători că putem face un rezultat bun. Nu cred că poți să fii demoralizat când te elimină Zenit Sankt Petersburg din Liga Campionilor. Cu siguranță contra lui Zenit nu este un meci ușor, plus călătoria, dar Urziceniul are un lot valoros, poate chiar jucătorii care nu au jucat la Sankt Petersburg sunt de același nivel cu cei care au jucat, mă refer la Pădurețu, care oricând poate să joace în primii 11 fără probleme. De 20 de meciuri nu poate să îi bată nimeni în campionatul României. Trebuie să ne gândim și la lucrul acesta. De aceea, cred că orice punct împotriva unei echipe ca și Unirea Urziceni ar fi un rezultat pozitiv pentru noi”, a mai spus antrenorul celor de la Târgu Mureș
FCM Târgu Mureș – Unirea Urziceni, din etapa a III-a a Ligii I, va avea loc, sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul Transil, prețul unui bilet fiind de 25 de lei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER