După două etape, FCM Târgu-Mureș este singura dintre echipele nou promovate care a reușit să obțină măcar un punct. Mureșenii au smuls apoi un surprinzător punct la Vaslui, scor 1-1, în etapa a II-a. Impropriu spus „au smuls”, deoarece moldovenii au fost cei care au egalat în minutul 90.
Precauția și optimismul sunt cuvintele de ordine care domnesc în tabăra mureșeană înaintea partidei de sâmbătă cu Unirea Urziceni.
În ciuda faptului că adversara vine după o eliminare din Champions League și un drum obositor, mureșenii sunt conștienți că vor avea în față un adversar incomod.
„Va fi un meci foarte greu, în fața unei echipe periculoase. Chiar dacă vin după un drum obositor, cred că au la dispoziție un lot suficient, atât din punct de vedere numeric, cât și valoric, astfel încât pot compensa eventuala oboseală a unor jucători. Nu cred că eliminarea lor din Champions League în fața unui adversar de talia celor de la Sankt Petersburg poate fi considerat un factor demoralizator. Știm că avem nevoie de maximă concentrare pentru a putea obține puncte în fața unei echipe care n-a pierdut de 20 de meciuri în campionat. Chiar dacă nu au înscris prea multe goluri, dacă nu au pierdut înseamnă că nici nu au primit, este o echipă care primește foarte greu goluri. Noi sperăm să ne putem mobiliza și să obținem un rezultat favorabil. Nu pot afirma că acesta poate fi doar victoria, sau că un egal este bun sau rău. Cu Brașovul de exemplu, jocul nu a fost unul slab și am pierdut. Important este în primul rând jocul echipei, după care pot veni și rezultatele„, a spus Adrian Falub.
Brazilianul Didi a semnat pe doi ani cu Târgu-Mureș și este nerăbdător să evolueze la noua sa echipă.
„Am venit la Târgu-Mureș să joc fotbal. Pentru mine este mai puțin importantă valoarea contractului, mai mult mă interesează să joc. La CFR Cluj am stat trei ani și în ultimul an n-am prea jucat. Am găsit aici o echipă bună, o atmosferă sănătoasă și vreau să ajut echipa. Știm că trebuie să muncim mult ca să ne îndeplinim obiectivul propus și vreau să facem împreună o figură frumoasă în acest sezon. Am contract pe doi ani, care aș prefera să fie prelungit, lucru care presupune rezultate bune„, a spus Didi.
Al doilea străin nou sosit este tot un jucător al campioanei CFR Cluj, Rade Veljovici, un atacant sârb de 23 de ani, care este împrumutat pentru un sezon.
„Pentru mine nu este o problemă unde joc, important este să intru în teren și să-mi fac datoria. Din câte am constatat în cele câteva zile de când am sosit, Târgu-Mureșul are o echipă puternică, dornică de a realiza un sezon bun. Cred că acest lucru este posibil și-mi doresc să-l realizăm împreună„, a declarat Veljovic.
Articol scris de Mihai VEREȘ
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER