Atletismul nu e doar un sport individual, pentru că pe portativul de pe stadion se cântă și pe patru voci. În Barcelona, la CE, cvartetul feminin tricolor din ștafeta de 4×400 m (loc 8, 3:29,75) a interpretat premiera unei reprezentații al cărei punct culminant îl reprezintă stagiunea din Londra 2012.
Rețineți numele acestor fete, dar și vârsta lor: Angela Moroșanu (24 de ani), Mirela Lavric (19 ani), Anamaria Ioniță (22 de ani), Bianca Răzor (15 ani) și rezerva, care oricând poate intra în echipa titularelor, Adelina Pastor (17 ani). Ele au sedus ochiul critic al specialiștilor atletismului european, determinându-l implicit pe șeful FRA, Sorin Matei, să spună că „fetele vor concura la cel mai înalt nivel la JO 2012 chiar în formula din Barcelona”, unde pe „Montjuic”, la finele unei curse halucinante, Cristian Barbu a surprins o serie de imagini înduioșătoare. Priviți chipul desfigurat și abdomenul tonifiat al triplei campioane mondiale de juniori Mirelei Lavric! Trădează ani de muncă draconică, șiroaie de lacrimi și repetări până la epuizare. Răzor are 15 ani! Sau cadrați zâmbetul schițat de Anamaria Ioniță! E doar pentru obiectivul camerei foto, căci numai starea sa interioară nu mai reflectă acest surâs după o astfel de trudă! Bianca Răzor? E o școlăriță ce va împlini 16 ani abia duminică! Bătea băieții la probele de viteză de la 11 ani, iar acum e mezina unui team fantastic! Veterana? E Angela Moroșanu, la doar 24 de ani. În urmă cu șase sezoane, la ediția JO de la Atena, pe când abia își serba majoratul, încheia pe cinci o finală în care americancele și jamaicancele rupeau norii. Ieșeanca făcea parte din cea mai tare echipă feminină a României alături de Ionela Tîrlea, Maria Rus și Alina Rîpanu, același cvartet medaliat cu bronz la CM în sală din Budapesta.
Coate și îmbrânceli Dar ce se întâmplă cu adevărat în timpul unei ștafete de 4×400 m ne spune Angela: „E foarte greu și în timpul cursei, nu doar în momentul în care se efectuează schimbul. În depășire ne atingem, ne dăm coate sau ne îmbrâncim, iar foarte rar se văd pe camerele video aceste amănunte. Totul se întâmplă în câteva fracțiuni de secundă! Luptele devin crâncene și între fetele care așteaptă bățul după al doilea schimb! Fiecare încearcă să obțină prim-planul”. E o junglă, o luptă, uneori perfidă, între fete, una în care România s-ar putea lupta în curând de la egal la egal cu americancele sau cu rusoaicele.
„Avem o ștafetă minunată și mă bucur că punctăm într-o probă atât de spectaculoasă. Până la JO 2012, vor mai crește mult în valoare”, Sorin Matei, președinte FRA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER