ProSport reconstituie în rândurile mai jos cauzele pentru scorul de forfait de la Split, imagine recompusă în funcție de mai mulți factori implicați: jucători, staff și acționari! 0-3 cu Hajduk, după 3-1 la București, este, cu siguranță, unul dintre rezultatele rușinoase ale fotbalului românesc, în general, ale lui Dinamo, în special. Fani ai „câinilor” sau nu, microbiștii se întreabă cum s-a putut ajunge la un asemenea deznodământ. Dincolo de suspiciunile legate de mafia pariurilor, există și explicații logice, în directă legătură cu ceea ce s-a întâmplat în acest debut de sezon în „Ștefan cel Mare”. Începând de la antrenor, care e de nerecunoscut până și pentru fotbaliștii cu ștate vechi la club, continuând cu jucătorii ce își cer drepturile și încheind cu situația financiară precară din acest moment, toate aceste cauze vor fi detaliate pe larg mai jos.
Ando, de nerecunoscut Surse din rândul jucătorilor dinamoviști au povestit că Ioan Andone pare de nerecunoscut în noul său mandat de la Dinamo. „E mult mai nervos decât era prin 2003-2004. Nu mai ascultă de nimeni, nici de cei mai experimentați. În plus, e irascibil mai tot timpul, parcă îl apasă ceva”, au povestit „câinii”. Mai mult, se pare că Ando e deranjat de faptul că șefii nu i-au adus toți jucătorii pe care îi ceruse în momentul în care a bătut palma cu ei, lucru pe care l-a dezvăluit apropiaților: „Mai bine nu veneam deloc! Cum să fac treabă așa?!”. Joi noaptea, în charterul de Split, „Fălcosul” nu a scos niciun cuvânt, a stat mai tot timpul cu capul în pământ. Abia la Săftica a discutat cu unii jucători. A vorbit în schimb cu Badea și cu Borcea, care l-au reconfirmat în funcție pentru moment, dar care i-au impus câștigarea campionatului
Jucătorii se bănuiesc între ei O altă cauză a rezultatului de la Split a fost dezvăluită ieri, în jurul prânzului. Surse din „Groapă” au povestit pentru ProSport că între jucători ar fi apărut un scandal uriaș ieri-dimineață, înainte de plecarea spre casă. „Se bănuiau unii pe alții că nu au vrut să câștige meciul. Există bisericuțe, nu trage toată lumea la aceeași căruță”, au povestit sursele ProSport. În plus, fotbaliștii i-au explicat lui Ando că nu e normal să aibă întârzieri la salarii, iar echipa să nu joace pe nicio primă la Split!
Dilema Niculae – Andrei Cristea Mai mulți specialiști în fotbal l-au pus la colț pe Andone după meciul cu Hajduk, reproșându-i că l-a folosit pe Marius Niculae, în dauna lui Andrei Cristea. Oameni din club susțin că Borcea l-ar fi sfătuit pe tehnician să nu-l folosească pe Niculae, ci să-l forțeze pe Andrei Cristea, în ciuda durerilor de la gleznă. De ce a mers, totuși, Ando pe mâna lui „Săgeată”? Se pare că „Fălcosul” i-ar fi reproșat lui Cristea individualismul de care a dat dovadă în acest debut de sezon. „Vrea să dea el neapărat gol, nu prea mai joacă pentru echipă”, ar fi fost auzit antrenorul. Niculae a mai fost folosit și pentru că, în viziunea lui Ando, avea capacitatea de a se lupta fizic cu apărătorii croați.
Curcă, la Dinamo II. Cine urmează? Prima victimă a rușinii de la Split se numește George Curcă. Portarul ce părea stăpân pe situație până la returul cu Hajduk a gafat la primele două goluri ale croaților, fiind pedepsit în cele din urmă cu trimiterea la Dinamo II pe termen nelimitat. Acestuia i s-a transmis ieri că nu se va mai miza pe el în viitorul apropiat, iar măsura este văzută de conducere și ca o deturnare a atenției publicului de la echipă. Surse sigure susțin că lui Curcă îi vor mai urma și alți jucători, printre cei vizați numărându-se Moți, Homei și Rus!
Ipoteză de blat cu biletele „norocoase” Site-ul dinamomania.net a dezvăluit că unii fani din grupul PCH au pus la pariuri mai multe bilete în care erau trecute scorurile de 3-0 și 4-0 pentru Hajduk Split. „Un grup din PCH… ce au făcut ei? Având ceva informații și punând cap la cap evenimentele din ultimele opt zile, au pariat o sumă importantă pe două scoruri exacte, ambele împotriva echipei lor. Ești în inspirație? Cazi pe combinație!!! Suntem paranoici, este? Citiți cu atenție biletele”, se arată pe site-ul suporterilor dinamoviști.
„Când iei jucători de 100.000 de euro, asta se întâmplă. Bagi bani, scoți bani. Nu bagi, îi pierzi și pe ăia puțini pe care i-ai băgat”, Mitică Dragomir, președinte LPF
„E vina mea pentru ratarea calificării. N-am reușit să mă fac înțeles nici de jucători, nici de presă, nici de șefi”, Ioan Andone, antrenor Dinamo
250 de mii de euro este suma cheltuită de Dinamo pe transferuri. Din cei șapte jucători sosiți în această vară, doar Bălgrădean, Naumovski și Bazzi au costat clubul diverse sume de bani
600 de comentarii au adunat articolele despre înfrângerea de la Split pe www.prosport.ro
Reacțiile fanilor de pe www.prosport.ro
„Paszkany l-a schimbat pe Ando deoarece știa că nu e de cupele europene. Are frică de echipele străine, chiar dacă sunt anonime. Pentru campionatul intern e bun” -Tavi
„Sssssttttttt… Lăsați-ne să ne pregătim pentru Liga Campionilor! Hehe…” -Porcea
Suntem rușinea țării. Nu o să mai merg la stadion. Suntem de râsul lumii. Succes Urziceni, arătați-le că voi puteți și spălați această pată neagră de pe inima noastră!” -pch
„Capul sus, nea Ando! Mergem mai departe! Cel puțin am scăpat de-o grijă care era și-așa foarte costisitoare. Ne răzbunăm în campionat” -spartanul lugojean
„Să nu vă mai aud că vreți campionatul, că turbez. Să-l câștige cea mai bună echipă. Până acum ați fost și voi în planuri, dar de-acum, gata!” -Brembo
„Ando, nu e nimic! Adevărații dinamoviști te susțin. Oricum, obișnuința noastră e să fim invidioși pe Steaua. Din contră, îți mulțumim pentru rezultat, așa avem timp să ne pregătim pentru Liga Campionilor” -câinele jigărit
„Ce mișto fac ăștia de noi! Să zicem și noi că a fost blat la pariuri! E mai bine să creadă că suntem hoți, decât să creadă că suntem prostovani. Oricum, noi suntem amândouă”-red dog în mov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER