Andrea Mandorlini a vorbit în această dimineață despre meciul pe care echipa sa îl va susține duminică, de la ora 20:00, în deplasare la Poli Timișoara. Italianul se așteaptă la o partidă dificilă, urmând să aleagă după antrenamentul de sâmbătă dimineața 20 de jucători pe care îi va deplasa în Banat. CFR Cluj a obținut numai patru remize în nouă partide jucate în deplasare la Timișoara.
„Va fi un meci dificil, Timișoara este o echipă puternică, se luptă la titlu. Poli are jucători puternici, precum Magera și Alexa. Din păcate ne va lipsi Kone. Aș fi preferat să pierdem meciul cu Brănești și să nu se accidenteze Yssouf. Îi ținem pumnii, azi are operația, îl așteptăm să revină cât mai repede pe teren. Vom deplasa 20 de jucători la Timișoara, îi voi alege după antrenament. E greșit ceea ce fac oamenii din fotbalul românesc, că tot vorbesc de arbitraje, e o demonstrație de frică, ar trebui să fie mai calculați. Mie nu îmi place să vorbesc înainte de partide, discut după”, a declarat Mandorlini.
Acesta crede că Timișoara are cea mai grea misiune dintre echipele din România în tentativa de a prinde grupele Europa League.
„Poli va avea cel mai greu meci dintre echipele românești în Europa. Și Vaslui are o partidă dificilă. Urziceni are șanse să se califice, sperăm că o face și astfel o va răzbuna și pe Dinamo. Îmi pare rău pentru ce se întâmplă la Unirea, criza economică afectează tot fotbalul. Ei sunt o echipă bună, împreună cu CFR a adus trofeee în Provincie, sper ca până la urmă să se remedieze situația lor. Despre plecarea lui MM Stoica nu știu ce să spun, nu îl cunosc pesconal, dar judecând după rezultate pot să spun că a făcut o treabă bună acolo”, a mai precizat italianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER