Gigi Becali a susținut în această după-amiază o conferință de presă prin care a explicat care au fost motivele rupturii dintre el și Pițurcă.
Patronul din Ghencea a pornit de la negocierile propriu-zise purtate în vară cu tehnicianul și a dezvăluit care au fost clauzele ințiale ale contractului cu tehnicianul. Latifundiarul nu înțelege cum antrenorul a putut proceda așa cum a făcut-o, în măsura în care i-au fost satisfăcute toate doleanțele.
„M-am întâlnit cu Pițurcă și i-am propus să vină antrenor, el mi-a spus ‘prima dată m-a contactat Mititelu, dar cum el nu are bani vin la Steaua’. I-am spus că pot să îi dau două milioane de euro dacă echipa se califică în Liga Campionilor. A început treaba, a adus jucători și a zis :”Eu fac tot”. Celor din club le-am dat ordin: ‘Patronul vostru este Pițurcă’. Eu nu puteam da un om afară, el putea. Eu nu puteam să mă mai bag. Vine după primul stagiu de pregătire, dă abonamente, deși eu nu voiam acest lucru, dă jos gardurile. Eu rezolvasem problema asta, dar acum iar o să am probleme. A schimbat totul, a adus oamenii lui. În pauza dintre stagiile de pregătire mi-a zis că vrea niște garanții că eu nu o să critic jucătorii și n-o să jignești galeria. Eu mă gândeam că vrea niște garanții în limita banilor pe care îi are de luat, adică 2 milioane primă plus 300.000, banii lui.
Mi-a zis că vrea contract pe trei ani și că nu garantează performanțe imediate, ci abia că în anul trei ia campionatul. Am acceptat pentru că oricum mă gândeam că o să tragă la campionat și o să-l câștige. În al doilea stagiu de pregătire i-am făcut toate poftele cu transferurile. După ce se întoarce îmi cere garanția și eu i-am dat un teren de 2-3 milioane. El a vrut terenul de la Școala Americană de 36 de milioane. Poate că nu era atât, dar 15 milioane tot costa și mi-a zis că nu poate să mai stea, să-mi caut antrenor. Mă sună într-o zi și-mi spune că lasă echipa singură. Îmi spune că nu mai vrea 4 hectare jumătate, ci 10 hectare. Voia și un contract cu 5 milioane de euro clauză că dacă mai vorbesc ceva pierd cele 5milioane și terenul: dacă i se părea lui că am vorbit ceva, pierdeam banii. i-am spus că nu accept, iar el a zis că ne despărțim.
Nu am vrut să mă mai cert cu lumea. ‘Gigi caută-ți oameni’, mi-a zis. I-am zis să lase stafful să meargă la Brașov și până la urmă l-am convins. I-am făcut o ultimă propunere, 50.000 pe lună, sunt 1.500 de euro pe zi. Alții câștigă atât într-un an. Plus 2 milioane primă de Liga Campionilor. Pițurcă a zis ‘nu’. S-a dus dimineață la club, și-a strâns lucrurile împreună cu stafful și a plecat. S-a întâlnit cu echipa și le-a zis că ‘Patronul vă va aduce alt antrenor’. Mă sună șefii galeriei și mă cheamă să vorbim. Le-am spus și lor aceleași lucruri. ‘Pentru binele Stelei le fac propunerea în fața voastră’, le-am spus suporterilor. Nu am vrut să mai las garanții. Eu la mine acasă am liniște și o să fie și la stadion. Dacă suporterii nu se comportă civilizat nu vor mai intra. M-am înșelat, eu credeam că Pițurcă are caracter. M-am dus singur nu cu 15 de bodyguarzi ca să le demonstrez că nu mi-e frică de nimeni. Suporterii mi-au zis că ‘Tu d-asta ești adus aici, să aduci bani la Steaua’!”, a spus Becali într-o conferință de presă.
„Nu știu cine va fi noul antrenor, încă fac săpături” 🙂
În final, Becali i-a mulțumit lui Pițurcă, dar a ținut să își exprime dezamăgirea față de modul în care acesta s-a comportat „Cum adică să îl și plătesc și să-i dau și garanție? Am spus ‘La revedere’ și cu asta basta. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut până acum, dar nu vreau să mă mai cert cu nimeni. Nu am nevoie să-mi dea nimeni dreptate. Propietatea e sfântă. Când crezi că poți să-i impui lui Becali pe banii lui, te înșeli. Nu fac niciun pas înapoi cu orice risc. Credeam că el va încerca să facă pace, nu să facă intrigi și mai mari cu suporterii. Nu știu încă cine va fi viitorul antrenor, încă fac săpături. Sunt două-trei nume la care mă gândesc și sper să aleg cea mai bună variantă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER