CTP scrie despre „întruchiparea adevăratului Romanian Dream: fotbal, Dumnezeu, bani, Maybach, înjurături, pomeni, totul nemânjit de intelect și așezat sub semnul miracolului. Nu al muncii”.
Toți liderii postdecembriști ai României s-au sforțat să explice maselor cum și-au făcut banii, casele, terenurile. Gigi Becali expediază totul fără complexe, într-o singură propoziție: „Dumnezeu mi-a dat”. Și culmea este că pentru mulți asta e o îmbogățire cu just temei. Adrian Năstase măcar a rămas mai pământean, a deshumat-o pe mătușa Tamara ca să se justifice. Rezultatul: opinia publică l-a făcut bucăți.
În cazul lui Becali însă, nimic nu contează: nici afacerile cu MApN, nici schimburile de terenuri, nici vizitele la Parchet. Averea lui uriașă nu enervează. Explicația fenomenului stă în înțelegerea atitudinii anticorupție a unei bune părți a populației. Adrian Năstase a fost pedepsit nu atât pentru că ar fi furat, cât pentru imaginea lui de hapsân, de îmbuibat care nu dă nimănui nimic. Furtul nu e neapărat un păcat capital pe aceste plaiuri, dimpotrivă, există un soi de admirație aproape mistică pentru cei care înșală statul. A nu împărți prada însă este de neiertat. Ciordeală să fie, dar să luăm și noi, acesta este codul secret al eticii și echității României capitaliste. Iată de ce Gigi Becali nu s-a pierdut în explicații privind proveniența avuției sale și a dat, în schimb, bani pentru casele inundaților, pentru biserici, pentru săraci.
Imaginea magnatului din Ghencea împărțind în stânga și în dreapta șomoioage de euroi din buzunar sau din punga de plastic se poate dovedi mult mai puternică decât pomenile electorale ale guvernelor, căci omul simplu gândește așa: ăștia îmi scot ochii cu te miri ce și mai nimic de la buget, adică tot de la mine, oare cât or fi furat de se calicesc așa? Pe când Gigi dă din banii lui, e generos, e omul lui Dumnezeu. După 16 ani de la Revoluție, Becali e pe cale să realizeze o legendă populistă de forța celei a lui Adrian Păunescu care „dădea butelii la oameni”. După 1989, conceptele etice au dispărut aproape complet din formulările oficiale. Codul eticii și echității socialiste, altruismul, devotamentul, cinstea, puterea de sacrificiu, toate reperele propagandei comuniste s-au dezintegrat fără să fie înlocuite cu nimic. Ora de dirigenție a României a fost scoasă din programă deoarece elevii făceau bășcălie și fumau în ultima bancă. A rămas un spațiu amoral, al descurcării cu orice mijloace, al șmecheriei, al succesului ca unic criteriu moral: ai bani, ai relații, ai merțan, ai vile, ești pe sticlă – rezultă că ești bun; n-ai nimic din toate astea – ești prost.
Românii nu se mai împart în buni și răi, ci în buni și proști. Răul a devenit o categorie etică neinteresantă, marginală. Pe acest teren a înflorit Gigi Becali. Coborârea lui cu elicopterul la Maglavit, întâmpinat de norod, este întruchiparea adevăratului Romanian Dream: fotbal, Dumnezeu, bani, Maybach, înjurături, pomeni, totul nemânjit de intelect și așezat sub semnul miracolului. Nu al muncii. Gigi Becali nu îi amenință pe români cu munca grea sau cu pusul burții pe carte dacă va ajunge el președinte. Atunci tot românul o să prospere, ca popor ales, prin voia lui Dumnezeu. Eventual, ne vom transforma cu toții în suporteri cu o leafă bună ai echipei Steaua, iar Ghencea va deveni un Mall compus din stadion, președinție, catedrală și cârciumi, unde președintele Becali îl va invita el la șpriț, în amintirea vremurilor de altădată, pe fostul președinte Băsescu. Nu râdeți. Multă vreme am crezut că intrarea în Europa va face imposibil acest tip de coșmar românesc cu rădăcini adânci în pământul patriei. Acum nu mai cred. M-am înșelat, așa cum m-am înșelat crezând că noile generații de computere vor arunca în grotesc mizeriile din creierul omenesc. Pe Internet circulă acum lături și resturi contorsionate ale umanității ca pe un râu umflat de ploi, iar noi nu vom scăpa de plastilina unsuroasă din care suntem făcuți nici dacă ne integrăm în sistemul solar.
A rămas un spațiu amoral, al descurcării cu orice mijloace, al șmecheriei, al succesului ca unic criteriu moral: ai bani, ai relații, ai merțan, ai vile, ești pe sticlă – rezultă că ești bun; n-ai nimic din toate astea – ești prost Cristian Tudor Popescu
Furtul nu e neapărat un păcat capital pe aceste plaiuri, dimpotrivă, există un soi de admirație aproape mistică pentru cei care înșală statul. A nu împărți prada însă este de neiertat. Ciordeală să fie, dar să luăm și noi, acesta este codul secret al eticii și echității României capitaliste Cristian Tudor Popescu Și dacă Steaua ar câștiga UEFA Champions League, oricât de curată ar fi bucuria suporterilor, strălucirea Stelei va rămâne murdară câtă vreme Gigi Becali e acolo Cristian Tudor Popescu, 8 august 2010
Articol apărut în ziarul Gândul pe 13 septembrie 2006, un portret al lui Gigi Becali care rămâne la fel de actual.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER