Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Andrei Prepeliță, consideră că lipsa de concentrare a făcut ca echipa „alb-albastră” să aibă un singur punct din nouă posibile în acest început de campionat.
„În primele două jocuri din acest campionat noi am fost foarte determinați, însă nu am reușit să câștigăm și acest lucru ne-a afectat. La Buzău, nu am fost concentrați, așa cum ar fi trebuit. Am prins o zi foarte slabă și adversarul a profitat de acest lucru. Dacă am fi reușit să îi depășim pe cei de la Brănești la nivelul de concentrare, am fi câștigat cu siguranță, pentru că diferența de valoare este evident în favoarea noastră. Ce a fost în meciurile trecute nu mai contează, am uitat deja, nu am avut probleme de moral. Trebuia doar să scoatem ceva și din acest meci, așa cum încercăm de fiecare dată, dar, din păcate, nu am reușit să abordăm partida cu determinare și concentrare”, a declarat Prepeliță.
Jucătorul privește cu încredere meciul cu FC Timișoara, bazându-se, în același timp, și pe o susținere frenetică din partea suporterilor, odată cu revenirea echipei pe stadionul „Ion Oblemenco”. „Meciul cu Timișoara va fi un meci ca toate celelalte. Nu mai putem spune că mai pot fi meciuri mai ușoare sau mai grele. Toate sunt dificile! Cel mai bun exemplu este cel de la Buzău, unde am pierdut în fața unei echipe nou-promovate, Victoria Brănești. Trebuie să fim concentrați, determinați și să dăm pe teren tot ce avem mai bun la ora jocului. Mă bucur că am revenit la Craiova, cred că va fi mai bine pentru noi. Va fi o presiune mai mare pe stadionul din Craiova, dar, de multe ori, presiunea este benefică, ne va motiva mai mult și vom fi mai concentrați decât de obicei”, a mai spus Prepeliță.
Partida Universitatea Craiova-FC Timișoara, din cadrul etapei a IV-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 22.00.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER