Giuleștenii sunt aproape să aducă un atacant de la vicecampioana Portugaliei, Sporting Braga, cu care au încheiat și un protocol de colaborare. George Copos este prieten bun cu patronul grupării portugheze, Antonio Salvador, care are afaceri în România.
Rapidiștii l-au vrut inițial de la Braga pe atacantul brazilian Rodrigo Lima (26 de ani), dar tehnicianul portughezilor nu vrea să renunțe la el și le-a propus alte nume de jucători care nu intră în vederile sale pentru noul sezon. Un atacant care ar putea ajunge la Rapid este camerunezul Albert Meyong Ze (30 de ani, foto în roșu), care a reușit să marcheze în sezonul trecut 13 goluri, însă lusitanii sunt de acord să-l împrumute un sezon în România.
Un alt fotbalist propus este senegalezul Ladji Keita (27 de ani), care a fost adus în vară de la Setubal, însă are șanse minime să continue la Sporting Braga și în acest moment se caută o echipă unde să fie împrumutat. Răduță pleacă luni la khazar Lankaran Mircea Rednic a bătut palma cu Dinu Gheorghe pentru transferul lui Lucian Răduță la gruparea azeră Khazar Lankaran, iar fotbalistul va părăsi Rapidul imediat după meciul cu Dinamo. Giuleștenii vor primi în schimbul transferului atacantului aproximativ 500.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER