După o perioadă destul de slabă, Victor Hănescu se află în creștere de formă. Tenismanul român, locul 54 ATP, s-a calificat, azi, în turul trei al turneului de la Toronto, dotat cu premii în valoare de 2,4 milioane de dolari.
Hane l-a învins în turul doi, cu scorul de 6-4, 7-6 (7/4), pe sportivul canadian Peter Polanski, locul 207 ATP, beneficiar al unui wild card.
În turul trei, echivalentul optimilor de finală, tenismanul român îl va întâlni pe câștigătorul meciului dintre francezul Julien Benneteau și sârbul Novak Djokovici, cap de serie numărul 2.
Hănescu va primi pentru calificare 90 de puncte și 31.000 de dolari.
În măsura în care va juca contra lui Nole, jucătorul român va avea o misiune imposibilă: în precedentele 4 confruntări sârbul s-a impus de fiecare dată. Ultima întâlnire directă dintre cei doi s-a produs anul acesta la Roland Garros, când Victor a reușit să își adjudece un set.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER