Cristi Borcea a plecat la Miami chiar înainte de marele derby cu Rapid, însă are încredere că jucătorii pregătiți de Ioan Andone vor reuși să se mobilizeze și în absența sa. Președintele lui Dinamo e convins într-o victorie „la handicap” a „câinilor” și se așteaptă să audă imnul Ligii Campionilor în Ștefan cel Mare în toamna anului viitor.
„Cred că Dinamo va lua gol foarte greu. Cred că vom câștiga la la diferență de două goluri, 3-1 sau 2-0. Anul ăsta e ultima șansă pentru a juca în Champions League, acolo unde ne dorim. Eu cred că stadionul se va umple. Trebuie creată o presiune fantastică, atât de jucători cât și de suporteri. Dinamo este cea mai puternică echipă cu Andone”, a spus Borcea la gsptv.
Oficialul dinamovist nu a uitat de conflictul cu selecționerul Răzvan Lucescu și a trimis noi săgeți spre acesta.
„Orice alt selecționer era masacrat dacă ducea echipa pe locul 50 în lume.Nu putem continua să pierdem și să spunem doar că muncim. După părerea mea lui Răzvan îi lipsește sufleurul pe care l-a avut la Rapid. Dacă îl are pe Dinu „Vamă” lângă el va face performanță. Altfel, nu„, a mai declarat Borcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER