Antrenorul lui Dinamo, Ioan Andone, a afirmat că nu o să cânte lui George Copos celebrul refren „Ce bine îmi pare că ai luat țeapă”, după ce colaborarea dintre cei doi s-a încheiat, Mircea Rednic, tehnicianul care i-a făcut în trecut patronului din Giulești o astfel de dedicație, a răspuns tăios.
„De fapt, Andone i-a dat țeapă lui Copos! Mă refer la perioada în care cei doi au colaborat la Rapid”, a declarat antrenorul celor de la Khazar Lankaran pentru Click.
Mircea Rednic a continuat contraatacul afirmând că are cunoștințe conform cărora cei doi, Andone și Copos, au rămas în relații foarte bune chiar și după ce „Fălcosul” a plecat din Giulești.
„Am auzit că ei vorbesc la telefon și acum, când Andone e la Dinamo. Bine că sunt ei prieteni până la moarte!”, a mai precizat Rednic.
„Eu nu o să-i spun lui Copos, ca Rednic, «ce bine-mi pare că ai luat țeapă». Am mai vorbit cu dânsul la telefon, dar în ultimele două săptămâni nu s-a mai întâmplat”, a fost declarația dată ieri de Ioan Andone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER