„Mi-am epuizat muniția pentru arbitri! **M-am obișnuit, sunt ca stuparul ăla care e înțepat mereu de albine”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mititelu a surprins pe toată lumea aseară, când, după
partida cu Timișoara, nu a dorit să comenteze arbitrajul. Au fost
câteva faze controversate pe care Universitatea le putea reclama,
dintre care, un presupus penalty la un fault în careu al lui
Alexa.

La rece, la aproape 24 de ore de la meci, patronul Craiovei explică
de ce nu a mai pus tunurile pe arbitri, așa cum a făcut-o după
partida din Ghencea, când Onicaș le-a interzis oltenilor victoria:
a obosit să lupte contra vântului.

Mi-am epuizat toată muniția pentru arbitri. Nu mai vreau
să vorbesc despre ei. Aasta e viața. Întotdeauna Craiova a fost o
echipă care a avut de suferit de pe urma arbitrajelor. S-au pierdut
trofee, campionate și cupe din cauza arbitrajului. Sunt lucruri
care ma depășesc și sunt convins că nu mai contează, orice aș
spune. Mi-am epuizat bagajul cu reproșuri. Și ieri am avut trei
faze. Am avut penalty la Roman, le-a dat celor de la Timișoara un
corner aiurea și a mai fost o intrare la Silviu Lung junior, care
nu a fost sancționată. Nu pot spune că a fost un arbitraj împotriva
noastră, dar a fost foarte rigid. M-am obișnuit, cum se obișnuiește
stuparul ăla care e înțepat mereu de albine
.”, a explicat
Miitelu pentru sptFM.

Referindu-se la meciul propriu-zis, finanțatorul din Bănie a ținut
să își felicite adversarii pentru jocul prestat și a subliniat
lucrurile pozitive: atmosfera senzațională din tribune.

Poate că si adversarul ne-a făcut să avem o astfel de
evoluție. Am întâlnit o echipă foarte închisă, foarte puternică și
nu am putut să ne facem jocul. Noi, în fiecare meci, avem 4-5
ocazii. A contat mult -în sens pozitiv – revenirea pe stadionul
«Ion Oblemenco», băieții și-au dorit mult să se întoarcă. A fost o
atmosferă foarte caldă și i-a îndemnat pe băieți la joc. Pot spune
că a fost o atmosferă plăcută și suporterii au dat dovadă de
atașament și au decis să nu mai reia ultimele
conflicte
„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×