Antrenorul formației CFR Cluj a declarat, joi, într-o conferință de presă, că nu simte nicio presiune și că nu-și face probleme că ar putea fi demis din cauza startului slab de sezon.
Italianul de pe banca echipei campioane a dezvăluit că de-a lungul carierei a mai pregătit formații care au avut un start slab de sezon, dar apoi și-au revenit. Mandorlini a mai spus, legat de meciul din etapa trecută, 2-2 cu Astra Ploiești, că în nouă cazuri din zece acea partidă s-ar fi terminat cu victoria clujenilor.
„Înainte de meciul cu Astra spuneam că mi-aș dori să obținem nouă puncte în trei partide, dar nu am reușit. Partida cu Astra a fost una pe care o câștigi în nouă cazuri din zece, putea fi 3-1, 4-1, dar din păcate nu a fost așa. S-au făcut multe erori. Nimeni nu se aștepta să pierdem atâtea puncte în primele etape. Nu simt nicio presiune. Nu mă gândesc că nu voi prinde Liga Campionilor, mă gândesc doar la meciul cu Sportul. Chiar i-am spus președintelui Iuliu Mureșan că în cariera mea am mai pregătit echipe care au avut un început greu, dar apoi am reușit să îi remontez pe parcurs. Acum contează meciul cu Sportul, nu ne gândim la alți jucători. Până la finalul perioadei de transferuri vom vedea ce va fi”, a spus Mandorlini.
Acesta a glumit legat de adversarul de vineri, Sportul Studențesc, spunând că știe echipa bucureșeană din 1984, de pe vremea când juca la Internazionale Milano. „Sportul este o echipă frumoasă, nouă pentru mine, nu pot spune prea multe despre ei. Ca o glumă, aș spune că i-am întâlnit în 1984 când jucam la Inter și îi cunosc de atunci. Acum, trebuie să ne concentrăm toată energia fizică, psihică și nervoasă pentru meciul de mâine (n.r. – vineri)”, a mai spus antrenorul italian.
Partida Sportul Studențesc – CFR Cluj, din etapa a V-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER