Eric Bicfalvi este un pic dezamăgit că Steaua n-a reușit să mai înscrie măcar o dată, în parida cu Grasshopper Zurich, din play off-ul Europa League. Aruncat în teren încă din primul minut, mijlocașul echipei din Ghencea spune că nu se gândește la finala competiției, dar speră că echipa va ajunge în fazele superioare ale competiției.
„A fost un meci dificil, ce pot să zic de rezultat? E bine că am câștigat, dar era bine dacă mai dădeam un gol. Am avut încredere că vom da gol și așa s-a întâmplat. E mult să zicem că ajungem în finală, dar vrem să ajungem cât mai departe, depinde doar de noi. Nu am jucat pentru primă, am jucat pentru noi, e un pas important pentru noi să jucăm în Europa League.
În retur, cred că vor aborda meciul mai dur, mai serios, dar și noi trebuie să fim mai serioși, trebuie să ne calificăm. Cum sărbătoresc victoria? O să mă duc acasă, o să mă odihnesc pentru că vom avea un meci greu cu Vaslui. M-am obișnuit cu Ilie Dumitrescu, fiecare antrenor are stilul lui”, a declarat Bicfalvi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER