Adus de Victor Pițurcă în Ghencea, Cosmin Matei (foto) și-a făcut debutul sub comanda lui Ilie Dumitrescu! Aseară, în minutul 85, după ce a marcat de două ori, Romeo Surdu i-a lăsat locul tânărului transferat de la Farul Constanța. Astfel, în minutul 87, tânărul fotbalist a creat o fază-spectacol, fundașul Paul Papp oprindu-l printr-o intervenție la sacrificiu, taxată de arbitru cu un cartonaș galben.
Primă de 2.000 de euro Înainte de disputa de la Vaslui, conducerea roș-albastră le-a promis jucătorilor o primă de 2.000 de euro în cazul unei victorii. Și cum elevii lui Ilie Dumitrescu nu au dezamăgit, marcând de trei ori în poarta lui Kuciak, patronul Becali trebuie să-și respecte promisiunea. Astfel, în cursul acestei săptămâni, latifundiarul le-a transmis fotbaliștilor că vor avea bonusul în cont.
Surdu, la cota 50 Atacanții roș-albaștrilor marchează pe bandă rulantă! Aseară a fost rândul lui Romeo Surdu să-l facă fericit pe Ilie Dumitrescu. Cu cele două goluri marcate în poarta lui Kuciak, Surdu a reușit să ajungă la cota 50 în Liga I. Altfel, vasluienii pot spune că și-au găsit nașul, prin reușita de aseară, Bogdan Stancu ajungând la al treilea gol consecutiv în poarta galben‑verzilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER