Titlul rămâne în București în acest sezon, este convins Cristi Borcea. După trei ani de secetă, e rândul ca o echipă din Capitală să se încoroneze regină, iar startul acestei ediții de campionat pare să certifice acest lucru.
„Anul acesta o să ne batem cu Steaua și cu Rapid. Am spus de la începutul campionatului, titlul va veni în București. Cel mai frică mi-e de Steaua. Mi-a părut rău că au bătut la Vaslui, speram la un rezultat de egalitate. La 2-0 nu m-am mai uitat, dar sunt sigur că îi va încurca Timișoara.„, a spus președintele executiv al lui Dinamo la digisport.
Începând cu acest sezon, Cristi Borcea a ieșit din lumina reflectoarelor și l-a lăsat pe președintele CA, Nicolae Badea, să se implice mai mult în viața echipei.
„Îi mulțumesc domnului Badea că m-a înțeles și că se implică mai mult. Discutăm, dar el are responsabilitatea zilnică a echipei. Semnătura a fost până acum la mine, acum e la domnul Badea. Ne consultăm, dar el are ultimul cuvânt și are toată responsabilitatea.„, a mai spus oficialul alb-roșilor.
Ando, credit nelimitat
Chiar dacă apărarea „câinilor” este extrem de slabă, munca depusă de Andone este foarte apreciată, garantează Borcea: „Sunt super-mulțumit de Andone, acum doi ani am fost până în Dubai după el, în iarnă am fost la Miami să îl conving să vină„
În ceea ce privește iminenta sosire a lui Pițurcă la Craiova, Borcea a opiniat: „Pițurcă nu se duce niciodată la o echipă fără să aibă ca obiectiv câștigarea unui trofeu.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER