Mai mulți jucători din echipa Franței au avut analize suspecte de sânge, chiar înainte de câștigarea Cupei Mondiale din 1998, scrie, miercuri, Le Parisien, bazându-se pe afirmați ale fostului medic al francezilor.
„Analizele de sânge au arătat anomalii la mai mulți jucători chiar înainte de Cupa Mondială din 1998. Puteam avea suspiciuni mari când am aflat de echipele la care jucau unii fotbaliști, în special cei din campionatul Italiei”, scrie medicul Jean-Pierre Paclet, în cartea „Implozia”, ce va apărea joi.
Într-un interviu acordat jurnalului, medicul a precizat că nu face să spună decât ceea ce toată lumea știa. „Nu am inventat nimic. Un nivel ridicat de hematocrit nu înseamnă că a luat EPO. Cum nu au existat dovezi, nu ne-am deranjat”, a spus Paclet.
„Totuși, este de notorietate că în acea vreme existau astfel de practici la limită la Juventus”, unde jucau Zinedine Zidane și Didier Deschamps, susține Paclet.
Medicul, care nu era în funcție la naționala Franței în 1998, scrie în cartea sa: „Nu știu ce aș fi făcut în locul lui Jean-Marcel Ferret, medicul din acea vreme. Era un caz grav”.
Ferret a comentat, tot în le Parisien, afirmațiile lui Paclet: „Nu am găsit nimic. Au existat două ușoare anomalii la nivelul hematocritului, însă erau legate de oboseala din campionat”.
Potrivit lui Paclet, Ferret ar fi fost obligat să ascundă aceste informații: „În final a câștigat statul. Era mai puternic decât toți. Nu se putea face nimic. Și apoi, în acel an, a existat o creșetere pentru țară…Nu se știe ce s-ar fi putut găsi dacă s-ar fi făcut analize amănunțite”.
„Nimeni nu mi-a impus nimic. Am conștiința liniștită. Paclet să se uite în ograda lui”, a menționat Ferret.
Mediafax
Sursă foto: cbc.ca
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER