Peste o sută de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura, sâmbătă seară, ordinea publică în zona Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, unde va avea loc meciul de fotbal dintre echipele CFR 1907 și Pandurii Târgu Jiu, informează MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, peste o sută de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în zona imediată și apropiată Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, la partida de fotbal dintre echipele CFR 1907 și Pandurii Târgu Jiu, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21.30.
„Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se execută de către efectivele de jandarmi atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violență, este pusă în pericol viața sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine și siguranță sau a celorlalți participanți”, se arată în documentul citat.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, o eventuală intervenție în forță pentru restabilirea ordinii publice în afara stadionului va fi aprobată de prefect sau de înlocuitorul acestuia „la solicitarea comandantului forțelor de jandarmi care asigură măsurile de ordine publică la locul adunării publice”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER